PSD Suceava a semnat un nou protocol cu UNPR si PC dupa ce protocolul prin care se infiinta USD Suceava a devenit nul


Intră acum și în grupul de

Consiliul de Coordonare Judeţean al Alianţei Electorale PSD – UNPR – PC din judeţul Suceava este  format din preşedintele  Partidului Social Democrat Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României Suceava, Cătălina Elena Vartic şi preşedintele Partidului Conservator Suceava, Cezar Cioată, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Maftei.

Ea a precizat că în cadrul unei şedinţe organizate vineri în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al PSD – UNPR – PC Suceava s-au discutat obiectivele prevăzute în noua variantă de protocol ce prevede constituirea Alianţei Electorale             PSD – UNPR – PC şi s-a stabilit calendarul comun de acţiuni pentru campania electorală mai 2014.

 

Cele trei partide din cadrul Alianţei Electorale PSD – UNPR – PC, sunt determinate să obţină primul loc în judeţul Suceava la scrutinul din 25 mai 2014 deoarece au decis susţinerea candidaturii lui Tiberius Marius Brădăţan pe lista comună a alianţei pentru Parlamentul European.

În prezent alianţa electorală PSD – UNPR – PC are în judeţul Suceava un număr de 38 de primari, 32 viceprimari, 11 consilieri judeţeni şi 528 consilieri locali.

 

În urma reunirii Consiliului de Coordonare Judeţean Suceava a fost semnat protocolul de colaborare al Alianţei Electorale PSD – UNPR – PC la nivelul judeţului Suceava.

Potrivit documentului semnat, europarlamentarii alianţei electorale vor face parte din Grupul S&D din Parlamentul European şi vor desfăşura activităţi în cadrul acestuia pe toată durata mandatului.

vartic, cioata, nechifor (1)

USD Suceava a fost înfiinţat la mijlocul lunii februarie când reprezentanţii PSD, UNPR şi PC au semnat protocolul de înfiinţare a acestei uniuni la nivel judeţean.

Biroul Electoral Central a respins însă înfiinţarea USD, iar decizia BEC a rămas definitivă după ce şi instanţa a menţinut această hotărâre. În aceste condiţii, liderii celor trei formaţiuni au decis să înfiinţeze Alianţa electorală PSD-UNPR-PC.


Intră acum și în grupul de