Intră acum și în grupul de
Tânărul membru al PMP Suceava Ştefan Cucoradă, exclus luni seara, din partid pentru că ar fi încălcat Statutul partidului, a fost eliminat din organizaţie pentru că ar fi participat, sâmbătă, la o întâlnire a PDL.
Preşedintele interimar al PMP Suceava, Cornel Popovici, a declarat că, sâmbătă, Ştefan Cucoradă, a fost la întâlnirea PDL şi a stat la masă cu persoane importante din acest partid.
„L-am trimis înapoi acasă”, a spus Popovici referindu-se la faptul că fostul membru PMP provenea din PDL.
Popovici a mai declarat că Cucoradă intenţiona să fie lider al organizaţiei de tineret a PMP Suceava dacă că nu a convins.
„Ca să vrei, trebuie să demonstrezi că poţi. Nu a convins”, a spus Popovici.
Liderul PMP Suceava a respins zvonurile potrivit cărora Cucoradă ar fi fost demis întrucât ar fi pus-o într-o lumină proastă pe Elena Udrea pentru că ar fi condus maşina în care se afla deputatul PMP deşi avea permisul suspendat.
Popovici a spus că el a condus maşina în care se afla Elena Udrea atunci când deputatul PMP a fost în judeţul Suceava de Paşte.
El nu a exclus ca la un moment dat, într-o mişcare rapidă pe traseu, Elena Udrea să se fi urcat în maşina condusă de Cucoradă, dar că dacă a existat o asemenea situaţie aceasta a fost accidentală.
Consiliul Executiv Județean al Partidului Mișcarea Populară Suceava, a decis, luni, în baza articolului 28 din statutul PMP, excluderea din partid a domnului Cucoradă Ștefan pentru încălcarea articolului 24 alineatul (e) și articolul 19 alineatul (c).
„Partidul Mișcarea Populară este un partid tânăr, un partid deschis care își propune o altă abordare în modul de a face politică.
De aceea principii precum, onoarea, bunul simț și respectul în cadrul PMP nu pot fi încălcate”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al PMP Suceava
Potrivit Statulului PMP, la articolul 19, lit. c se menţionează că un membru PMP trebuie să fie un cetățean corect, onest, cu o bună reputație în comunitate, iar art. 24 lit. e precizează că îşi pierde calitatea de membru al partidului dacă nu îndeplineşte condiţiile din articolul 19.
Intră acum și în grupul de