Intră acum și în grupul de
Preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, a votat, duminică, pentru o lume mai bună. „Am votat pentru ca de această dată toţi cei 32 de europarlamentari să se bată pentru România, să se bată pentru drepturile românilor în Europa, să se bată pentru ca regulile absorbţiei fondurilor europene să fie pro-România. În general, am votat pentru o lume mai bună”, a spus Donţu.
În drum spre secţia de votare, parlamentarul social-democrat a văzut pe marginea trotuarului un bărbat căzut şi care avea sânge pe faţă şi a sunat imediat la 112. Acesta a spus că i s-a făcut rău, a căzut şi s-a lovit.
Donţu l-a sunat şi pe candidatul PSD pentru europarlamentare, medicul urgentist Tiberius Brădăţan, pentru a se asigura că ambulanţa va veni repede, acesta sosind la câteva minute de la solicitare şi l-a preluat pe bărbat.
După ce s-a asigurat că bărbatul va primi asistenţă medicală, Donţu a mers la secţia de votare.
Intră acum și în grupul de