Intră acum și în grupul de
Decizia Delegaţiei Permanente a PNL Suceava care propune ca fuziunea PNL-PDL să se facă pe termen mai lung, cu păstrarea unor conduceri bicefale până la alegerile locale din 2016 pare să fie îmbrăţişată de preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.
Potrivit unor relatări ale presei de la întâlnirea organizată marţi cu lideri ai PNL din Bucureşti şi judeţul Ilfov, Klaus Iohannis a spus că fuziunea PNL-PDL ar putea dura trei ani.Astfel, în acest an doar se va începe procesul de fuziune, cu păstrarea conducerilor celor două partide atât la centru cât şi în judeţe, iar în 2016, la alegerile locale sau parlamentare, să se facă alegeri pentru funcţiile de conducere ale noului mare partid.
Delegaţia Permanentă a PNL Suceava a decis, duminică, să propună Congresului ca PNL şi PDL să fuzioneze prin absorbţie, PNL urmând să-şi păstreze identitatea.
Totodată, potrivit liderului PNL Suceava, Alexandru Băişanu, după fuziunea prin absorbţie şi stabilirea conducerii centrale a formaţiunii, să se menţină, până după alegerile locale din anul 2016, în organizaţiile judeţene şi locale, conduceri bicefale PNL-PDL, fiind necesară o perioadă de tranziţie.
Intră acum și în grupul de