Intră acum și în grupul de
De aproape un deceniu, Traian Băsescu a politizat justiţia pe care a transformat-o în marota sa personală, o „carte blanche” folosită în orice ocazie şi instrumentul perfect pe care l-a adus în faţă ori de câte ori autointitulatul şef al statului român a vrut să probeze într-un personaj lipsit de pată ce şi-a dedicat viaţa luptei împotriva corupţiei şi, implicit, apărării justiţiei, susţine vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, într-o declaraţie politică.
Potrivit parlamentarului social-democrat, în prezent problema cea mai importantă nu este nici infractorul Sandu Anghel, nici Mircea Băsescu, ci însuşi preşedintele României care, de zece ani, “folosind statul de drept pe post de stindard, a atentat la viaţa fiecărui cetăţean al acestei ţări şi a pervertit noţiunea de justiţie prin grupurile personale de influenţă care au destructurat şi continuă să destructureze justiţia română”.
Ovidiu Donţu consideră că Traian Băsescu trebuie să se prezinte de bunăvoie în faţa justiţiei, ca oricare alt cetăţean român, „nu să aştepte suveran, de la adăpostul funcţiei, găsirea probelor incriminatorii”.
În opinia senatorului sucevean, în cazul preşedintelui Traian Băsescu, demisia din funcţie ca măsură singulară este tardivă şi este una prea facilă la momentul actual. „Singurul lucru pe care acest domn trebuie să îl facă este să se pună la dispoziţia justiţiei. Dar nu din postura de preşedinte. Însăşi prezenţa sa la Cotroceni reprezintă un motiv de obstrucţionare a justiţiei, de plasare deasupra legii, de afront la adresa instituţiilor statului şi a noastră a tuturor şi, mai mult, de atentat la siguranţa statului prin „erorile” de tip fratele Mircea, Sandu Anghel şi anturajul”, susţine senatorul PSD.
Şeful statului Traian Băsescu a declarat, luni, că „domnilor” care îi cer demisia le spune că nu ia în considerare declaraţii ale Parlamentului în acest sens, menţionând că actuala majoritate este cea care a gestionat „marţea neagră” şi a respins vreo 10 cereri ale justiţiei legate de parlamentari.
El a spus că a văzut că nişte „domni” din politica românească îi cer demisia pentru o faptă pe care nu a făcut-o. „Îi anunţ pe aceşti domni că nu voi lua în considerare strigătele lor şi nicio Declaraţie a Parlamentului”, a spus Băsescu.
El a menţionat că există Constituţie şi legi care prevăd în ce situaţii preşedintele nu-şi mai poate continua mandatul. „În niciun caz când fratele preşedintelui este suspectat”, a adăugat Băsescu.
Preşedintele a acuzat că „subordonaţii politici ai lui Voiculescu, Călin-Anton Popescu-Tăriceanu şi Victor-Viorel Ponta, au găsit cu cale să mobilizeze majoritatea parlamentară pentru o declaraţie a Parlamentului prin care cer demisia preşedintelui”. „Oameni buni, mi-e cam greu să iau în serios o declaraţie a unei majorităţi parlamentare care a gestionat marţea neagră. A unei majorităţi parlamentare care a respins de vreo zece ori, şi sunt acolo, vor vota zilele următoare această declaraţie. Sunt vreo zece senatori şi deputaţi pentru care justiţia a cerut să îi aibă la dispoziţie în vederea unor anchete. Ce credibilitate au în faţa mea, atât timp cât eu am privit pur şi simplu, ca oricare dintre dumneavoastră, la declanşarea unor proceduri care l-au vizat pe fratele meu şi care l-au dus în arest preventiv”, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a menţionat că nu a „obstrucţionat justiţia, nici măcar să dea un telefon să întrebe pentru ce este anchetat sau arestat” fratele său. „Am privit ca şi dumneavoastră la televizor, văzând şi filmuleţele, văzând şi acţiunea justiţiei. Care este înălţimea morală a acestor politicieni care s-au sustras urmăririi penale să vină astăzi să dea lecţii? Repet, eu nu spun că evenimentul care s-a petrecut cu fratele meu este un eveniment fericit. Dimpotrivă, este un lucru care nu ar fi trebuit să se întâmple. Dar avem abordări diferite vizavi de responsabilitatea în faţa legii, asta este evident. Deci îi anunţ pe aceşti domni că nu voi lua în consideraţie nici strigătele lor, şi nici declaraţii ale Parlamentului”, a afirmat Traian Băsescu.
Intră acum și în grupul de