Partidul Verde Suceava ingrijorat ca arborii din zona Doroteia au fost marcati pentru taiere


Intră acum și în grupul de

Partidul Verde Suceava a anunţat, duminică, printr-un comunicat că doreşte să afle adevăratele motive care au stat la marcarea tuturor copacilor din pădurea de vis-à-vis de Mănăstirea Doroteia, aflată în administrarea Ocolului Silvic Frasin.

 padure 2

„Dacă vei merge la Mănăstirea Doroteia şi vei avea răbdarea să intri în pădurea de lângă mănăstire, vei avea surpriza ca toţi, dar toţii, copacii să-i găseşti marcaţi. Din ceea ce ştim, marcajul arborilor se face doar pe cei ce urmează a fi tăiaţi”, se arată în comunicat.

Liderul PV Suceava, Dan Acibotăriţa, a arătat că verzii suceveni, nu cunosc motivul pentru care se va tăia această frumoasă pădure.

„Nu am văzut vreun copac uscat sau să aibă „simptome” de vreo boală şi de aceea aşteptăm un răspuns de la Ocolul Silvic Frasin sau de la Direcţia Silvică Suceava, la ceea ce se întâmplă în acea zonă”, se arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de