Ovidiu Milici(PMP Suceava): PSD are ca principal adversar promisiunile neonorate


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară Suceava, Ovidiu Milici, a apreciat că principalul adversar al PSD nu este opoziţia politică suceveană ci propriile promisiuni neonorate.

În cadrul emisiunii Ora de politică de la Intermedia TV, Ovidiu Milici, a arătat că, după opinia sa, contrar aparenţelor, principalul adversar politic al PSD Suceava nu este nici Gheorghe Flutur şi nici alt membru marcant al opoziţiei.

„Singurul adversar politic al PSD sunt promisiunile neonorate”, a spus Milici.

El a mai afirmat că, la Suceava, UNPR a trecut în opoziţie faţă de PSD, subliniind că face aceste aprecieri ţinând cont de modul în care cele două partide acţionează în public, între care lipsa social-democraţilor de la acţiunile UNPR.

În aceeaşi emisiune, Ovidiu Milici a declarat că PMP Suceava nu a stabilit o strategie pentru alegerile locale viitoare şi candidaţii pe care îi va propune, dar consideră că un candidat bun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava este Corneliu Popovici, liderul PMP Suceava, care a fost consilier judeţean în trei mandate, dar care a acumulat şi experienţă administrativă centrală după ce a fost secretar de stat în Ministerul Turismului.

ovidiu milici 7

Milici a mai declarat că un alt candidat important al PMP este Florin Hrebenciuc, care a fost şi candidatul formaţiunii la alegerile europarlamentare.

Ovidiu Milici a subliniat că el nu a venit în PMP pentru funcţii, ci doar pentru a-şi putea pune în aplicare proiecte politice, dezamăgit de modul în care PSD, partid în care a fost vicepreşedinte până în 2012, a înţeles să-şi respecte promisiunile făcute cetăţenilor.

El a arătat că chiar şi acum este oprit pe stradă de diverşi cetăţeni care se plâng de faptul că nu sunt realizate promisiunile cu care USL a câştigat alegerile în 2012.


Intră acum și în grupul de