Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele PSD Suceava, consilierul judeţean Dan Ioan Cuşnir, a declarat, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că încercarea de schimbare a viceprimarului PSD al Sucevei, Gavril Vîrvara, cu un membru PDL este ultima zvâcnire a PDL.
Cuşnir a spus că alianţa dintre PNL şi PDL a eşuat previzibil în demersul de înlocuire a viceprimarului PSD.
„E ultima zvâcnire a PDL”, a spus liderul sucevean al PSD.
El a arătat că PDL a fost opt ani la conducerea Primăriei Suceava şi că au lăsat Termica şi TPL în faliment. „Acum abia constată falimentul?”, s-a întrebat Cuşnir.
El a explicat că pentru a obţine voturile necesare în Consiliu este nevoie ca proiectul respectiv să fie susţinut cu argumente.
„Probabil că mai nimeni nu şi-l doreşte pe Lucian Harşovschi viceprimar”, a spus Cuşnir care a adăugat că acesta nu e un tânăr nou în administraţia suceveană, ci a fost viceprimar timp de patru ani.
El a mai arătat că unele practici ale lui Harşovschi din perioada când a fost viceprimar nu ar trebui repetate, făcând referire la faptul că apropiaţi ai acestuia puteau intra la patinoar doar prezentând o carte de vizită semnată de viceprimar, sau că acesta, împreună cu prietenii săi, foloseau patinoarul, o dată pe săptămână, în intervalul orar în care ar fi trebuit să se antreneze hocheiştii.
Totodată, Dan Ioan Cuşnir a spus că Alianţa Creştin Liberală la Suceava a început cu un rateu, că la prima conferinţă de presă comună, Gheorghe Flutur-Alexandru Băişanu, liderul liberal şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Sucevei fără să-şi consulte partenerul de alianţă.
Liderul social-democrat sucevean a mai arătat că în ACL Suceava, cei doi lideri sunt complet diferiţi, Gheorghe Flutur fiind organizator şi cu multă putere de muncă, în timp ce Băişanu nu are aceste calităţi, dar a apreciat că acesta este spontan, inteligent şi cu discurs.
Cuşnir a mai declarat că USL a reuşit să funcţioneze la Suceava doar datorită calităţilor de lider politic pe care le are Cătălin Nechifor, liderul sucevean al PSD, dar şi răbdării acestuia, pentru că altfel, cu modul de lucru al liberalilor, această construcţie nu ar fi avut succes.
Vicepreşedintele PSD Suceava a exemplificat cu implicarea organizaţiei liberale în timpul campaniei pentru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu în vara lui 2012, când echipa PNL avea ca temă afişajul în municipiul Suceava, iar până când nu s-au implicat social-democraţii, acest afişaj era sporadic.
Dan Ioan Cuşnir a mai explicat că Alianţa Creştin Liberală este sortită eşecului pentru că PDL a distrus toate alianţele în care a intrat.
El a reamintit că PDL a făcut parte din Alianţa DA, cu PNL, care s-a rupt, dar a făcut în 2009 şi alianţă cu PSD, care nu a rezistat mai mult de câteva luni.
„Alianţa din 2009 a fost o greşeală”, a spus Cuşnir care a subliniat că dacă cei din PSD Suceava care au negociat atunci cu PDL nu mai fac parte din primul eşalon al organizaţiei, la PDL se află în funcţiile de conducere aceiaşi oameni.
„E ultima zvâcnire a PDL”, a concluzionat Dan Ioan Cuşnir.
Intră acum și în grupul de