Intră acum și în grupul de
Vicepremierul Liviu Dragnea a făcut, vineri la Suceava, anunț neașteptat spunând că executivul central analiezează foarte serios posibilitatea ca aleșii locali să aibă la dispozitie o perioadă de aproximativ 2 săptămâni în care să decidă la ce partid doresc să activeze până la finele mandatului actual.
Liviu Dragnea susține că acest lucru ar fi necesar deoarece în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să-şi aleagă partidul „fără să-şi mai piardă mandatul„, adică locurile pe care le ocupă în administrațiile locale sau județene.
Dragnea a spus într-o conferinţă de presă că a primit foarte multe solicitări de la primari din ţară, cel puţin în ultima lună, de la consilieri locali, judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, care i-au semnalat că există o problemă determinată de instabilitate în administraţia locală generată de apariţia noilor partide, cum ar fi PMP și
PLR dar și de ruperea USL.
El a arătat că va propune să existe o perioadă de două săptămâni în care aleşii locali să aleagă partidul în care să activeze.
„În acest context eu mă gândesc serios dacă nu cumva, în perioada imediat următoare, pentru că a început să devină o situaţie care trebuie rezolvată urgent, nu ar trebui să luăm modelul din 2006 şi să adoptăm un act normativ prin care să se stabilească o perioadă, de două săptămâni, în care toţi aleşii locali să poată opta în care partid să activeze”, a spus Dragnea care a adăugat că este nevoie să se limpezească scena politică.
Vicepremierul a mai explicat că este foarte important ca la sfârşitul acestui an să fie depuse proiecte pe finanţare europeană, iar în această perioadă să nu existe sincope în şedinţele de consiliu local sau judeţean pentru a aproba proiecte şi să nu se intre în situaţii de blocaj instituţional care se transformă în blocaj financiar.
El a mai menţionat că va face această propunere premierului şi coaliţiei de guvernare care să analizeze această posibilitate.
Liviu Dragnea a negat cu tărie că prin această propunere de act normativ, de fapt, se legiferează migraţia politică la nivelul administrațiilor locale și județene.
„Nu susţinem migraţia politică, dar nici nu putem să stăm indiferenţi. Pentru mine este foarte important ca fiecare om dintr-o comunitate să beneficieze de dezvoltare şi pentru asta sunt dispus să susţin un asemenea act normativ pentru ca astfel de blocaje să nu mai existe”; a spus Dragnea.
„Realitatea din România spune altceva. Suntem în miezul unei migraţii politice. Foarte mulţi primari care au candidat din partea unor partide, dar ei sunt deja activişti la celelalte partide. Eu cred că trebuie să limpezim situaţia”, a mai spus Dragnea care a explicat că prin acest act normativ se va introduce prevederea că aleşii locali nu-şi pierd mandatul dacă părăsesc partidul pe lista căruia au candidat.
„Nu este migraţie politică ci limpezirea unei situaţii care există în fapt”, a insistat vicepremierul care a mai spus că în acest caz va trebui adoptată o ordonanţă de urgenţă după ce începe sesiunea parlamentară.
Dragnea a spus că nu se aşteaptă ca în PSD să vină noi aleşi locali, ci să fie limpezită situaţia politică din consiliile locale.
Intră acum și în grupul de