Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu: „Scoala a ajuns o jalnica scena care ii are ca actori in prim-plan pe politicieni”


Intră acum și în grupul de

Politizarea și instabilitatea sistemului de educație în România au atins cote fără precedent, susţine deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, în ultima postare făcută pe blogul personal.

În opinia parlamentarului democrat-liberal, în învățământ nu mai funcționează Legea Educației Naționale, ci „legea bunului plac” al guvernanților, interesați să obțină voturi. „Totul s-a subsumat acestui <obiectiv de partid>, școala a ajuns o jalnică scenă care îi are ca actori în prim-plan pe politicieni. Conducerile școlilor sunt manipulate, timorate, stresate și amenințate, iar elevii abia dacă se mai zăresc pe fundalul acestei scene, așteptând să termine studiile obligatorii în țară pentru a pleca departe, acolo unde speranța lor de mai bine le îndreaptă pașii”, a declarat Ardeleanu.

Ea se întreabă ce se înțelege prin “modernizarea învățământului” mult clamată de toți. „Alături de mii de părinți, mă mai întreb cum s-au putut face sute de modificări la Legea Educației Naționale nr.1/2011 prin Ordonanțe de urgență apărute fulger, cum s-au putut emite atât de rapid Ordine de Ministru care să reglementeze, de exemplu, trimiterea tinerilor fără bacalaureat în universități, dar nu s-a putut introduce noul curriculum școlar și nu s-au asigurat manualele elevilor?”, a spus Ardeleanu.

Sanda Maria Ardeleanu

Potrivit deputatului democrat-liberal, familiile cheltuie sume fabuloase, din ce în ce mai mari, pentru copiii lor care au “acces gratuit” la educație. „Mult trâmbițatul 6% din PIB pentru educație e temă de campanie pentru partidele politice. Odată terminată <competiția> pentru putere, nimeni nu-și mai aduce aminte de nevoile elementare ale școlii noastre”, susţine parlamentarul sucevean.

Sanda-Maria Ardeleanu a mai precizat că o prioritate a devenit, în aceste zile, numirea de către Ministerul Educației, prin detaşare în interesul învăţământului, a unor inspectori școlari şi directori de școli. „Asta în condițiile în care concursurile pentru ocuparea acestor funcții de conducere au fost promise de Ministrul Educației inclusiv cu doar câteva săptamâni înainte”, a arătat deputatul democrat-liberal.

Ardeleanu a mai adăugat că de câțiva ani a renunțat să mai participe la festivitățile de deschidere din școlile Colegiului pe care îl reprezintă în Parlamentul României. „Din decență. Sunt profesor și nu pot accepta dublul discurs și folosirea școlii ca rampă de notorietate. Voi face mereu câte ceva, puțin, cât voi putea, pentru ca școala noastră să fie cel mai drag loc de întâlnire al copiilor, educatorilor și părinților”, a subliniat deputatul PDL de Suceava, în finalul postării, transmiţând tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice, să aibă un an școlar plin de realizări, „să creadă în CARTE și în puterea ȘCOLII și îi încurajez să nu își piardă optimismul întrucât școala trebuie să rămână cel mai fericit eveniment din viața noastră”.


Intră acum și în grupul de