Ce miscari politice in judet anunta demisiile din partide din Consiliul Judetean Suceava


Intră acum și în grupul de

Anunţul făcut, vineri, de Consiliul Judeţean Suceava conform căruia un număr de 12 consilieri judeţeni PNL, PDL şi PPDD au părăsit partidele pe listele cărora au candidat şi au fost aleşi anunţă mutări politice imediate şi în localităţi ale judeţului.

Asfel, intrarea Cristinei Teodorovici în PSD lasă PNL fără preşedinte al organizaţiei judeţene a femeilor liberale, mai ales că se afla în grupul restrâns de conducere al PNL Suceava, fiind un apropiat al preşedintelui PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu. Este probabil ca foarte mulţi directori de şcoli puşi în funcţie de PNL să acţioneze în continuare în favoarea PSD.

 mostoflei, teodorovici, serediuc

În cazul lui Brînduşel Nichitean, care a fost supranumit „tractoraşul” datorită puterii sale de muncă politică în special în zona rurală, achiziţia va aduce probabil consilieri locali liberali spre PSD.

Faptul că Raul Rotaru a părăsit PNL, arată că primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, încearcă o izolare de ACL şi o apropiere de PSD, fără însă ca el să demisioneze din partid. Rotaru este un apropiat al lui Ursaciuc, fiind promovat de acesta şi dorit de primarul de Gura Humorului pe lista de candidaţi la parlamentarele din 2012, iar pentru că acest deziderat nu i-a reuşit a încercat să-l impună, fără succes, ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Celălalt consilier judeţean liberal din Gura Humorului, Gheorghe Ghişovan, a plecat şi el din PNL, ceea ce confirmă această teză.

nichitean 5

Demisia lui Bogdan Boncheş din PDL arată că şi primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Boncheş, tatăl consilierului judeţean, se pregăteşte de o revenire în PSD. Acesta a candidat, fără succes, în anul 2008 din partea PSD la funcţia de primar, iar în 2012, când PDL era pe un trend descendent, a reuşit să câştige Primăria candidând din partea democrat-liberalilor.

Un alt aspect de semnalat este că dreapta politică a zonei municipiului Câmpulung Moldovenesc a ales independenţa. Astfel, consilierul judeţean PNL, Ioan Piticari, implicat în dosarul fraudei de la APIA Suceava, s-a declarat independent. Fostul candidat PDL la funcţia de primar al municipiul Câmpulug Moldovenesc, Cristian Cuciureanu, directorul Colegiului Silvic, a renunţat şi el la carnetul de membru PDL şi a devenit independent. Aceste demisii prefigurează şi o posibilă plecare din PDL spre independenţi a actualului primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, fost membru PDL, dar trecut la PNL(USL) pentru a câştiga funcţia de primar la alegerile din 2012, alocată prin negocieri pentru PNL.

Prin plecarea celor trei consilieri judeţeni PPDD din partid, această formaţiune politică aproape că dispare din judeţul Suceava.

PPDD a pierdut astfel toate funcţiile alese din Consiliul Judeţean Suceava, iar în această situaţie în CJ Suceava vor exista doar două grupuri politice: PSD şi ACL.

 Citeste si Macel PSD in Consiliul Judetean Suceava


Intră acum și în grupul de