Intră acum și în grupul de
Dacă rezultatul general al alegerilor din judeţul Suceava organizate duminică sunt favorabile lui Victor Ponta, care a obţinut cu peste zece procente mai mult decât principalul contracandidat, Klaus Iohannis, în judeţ sunt localităţi în care candidatul ACL a câştigat în faţa candidatului PSD.
Cea mai importantă victorie asumată de ACL este în municipiul Suceava unde Klaus Iohannis a câştigat 36,55% din voturi în timp ce Victor Ponta a fost votat de 33,55 la sută dintre suceveni.
Pe locul al treilea, locuitorii municipiului Suceava l-au plasat pe Călin Popescu Tăriceanu care a primit 8,65% din voturi, fiind urmat de Elena Udrea cu 6,36%.
Din celelalte patru municipii, două, Fălticeni şi Vatra Dornei, au fost câştigate de Victor Ponta, iar Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi de Klaus Iohannis.
Astfel, în Fălticeni, Victor Ponta a fost votat de 53,10%, iar Klaus Iohannis de 24,5 la sută dintre alegători, în timp ce la Vatra Dornei, candidatul PSD a avut 36,51%, iar cel al ACL 34,85%.
În municipiul Câmpulung Moldovenesc candidatul ACL a fost votat de 42,85% dintre alegători, iar cel al PSD de 31,35%, în timp ce la Rădăuţi Klaus Iohannis a câştigat cu 36,11% în faţa lui Victor Ponta care a primit 34,55% din voturi.
În cele 11 oraşe din judeţ Victor Ponta şi-a adjudecat victoria în opt dintre ele în timp ce Klaus Iohannis doar în trei, din care două au fost surprize Milişăuţi şi Cajvana.
Astfel, în Broşteni, Victor Ponta are 42,43%, Klaus Iohannis-28,57%, în timp ce în Cajvana candidatul ACL obţine 49,46% din voturi, iar cel al PSD 34,38%.
În Dolhasca, Iohannis obţine unul dintre cele mai mici rezultate-16,43%, în timp ce Victor Ponta unul dintre cele mai bune-63,63%
În oraşul Frasin, diferenţa între cei doi candidaţi este mică, dar uşor în favoarea lui Iohannis 37,69% faţă de Ponta cu 36,90%.
În Gura Humorului, Klaus Iohannis obţine doar 28,43% din voturi, iar Victor Ponta 32,43%, dar aici candidatul Călin Popescu Tăriceanu este votat de 18,98% dintre alegători, situaţie similară cu cea din Siret unde Tăriceanu ia 15,23%, Klaus Iohannis-25,60%, iar Ponta 41.40%. În Gura Humorului şi Siret, primarii PNL ai localităţilor au anunţat că îl susţin pe Tăriceanu în defavoarea lui Iohannis deşi acesta este preşedinte al PNL.
În oraşul Liteni, Klaus Iohannis a fost votat de 28,05% din alegători, iar Victor Ponta câştigă cu 48,88%, dar în Milişăuţi, Iohannis obţine 38,76% din voturi în timp ce Ponta este pe al doilea loc cu 37,87%.
La Salcea, Ponta obţine un scor mare, de 40,70% în timp ce Iohannis are voturi doar de la 33,56% dintre alegători, situaţie similară cu Solca, unde Ponta câştigă cu 42,47% faţă de 32,81% cât are Iohannis.
La Vicovu de Sus, Victor Ponta este votat de 52,61% dintre alegători în timp ce Iohannis doar de 31,58%.
În comune, cel mai mare scor este obţinut de Victor Ponta în comuna Forăşi, cu 71,09%, în timp ce Klaus Iohannis obţine cel mai mare scor în Sadova-58,37%.
În doar o singură localitate, Vatra Moldoviţei, cei doi finalişti au fost surclasaţi de un candidat.
Aici Elena Udrea a fost votată de 30,36% dintre alegători, fiind urmată de Victor Ponta cu 27,77% şi de Klaus Iohannis, cu 26,81%.
Intră acum și în grupul de