Partidul Verde Suceava condamna modul barbar in care s-au taiat arborii din parcul din Falticeni


Intră acum și în grupul de

Partidul Verde Suceava, condamnă modalitatea barbară prin care s-au tăiat  arborii din parcul situat pe strada Maior Ioan, din municipiul Fălticeni, se arată într-un comunicat al formaţiunii.

 

„Cu alte cuvinte, un parc frumos unde locuitorii acestui mic orăşel se plimbau, a fost distrus de nişte personaje fără conştiinţă şi cultură. Nu putem să credem că cineva, cu de la sine putere, a mutilat un parc. Nu poţi porni o drujbă fără să nu faci un zgomot, darămite să tai arbori, copăcei, care îţi ia ceva timp şi nimeni să nu intervină. Cineva ştia, dar acuma tace”, se arată în comunicat.

 

Preşedintele PC Suceava, Dan Acibotăriţă susţine că din punctul de vedere al verzilor suceveni, municipiile şi oraşele sucevene au puţin spaţiul verde, iar pe an ce trece acesta se transformă în case, blocuri, magazine, mai bine spus în betoane, fără ca cineva să se gândească că în viitorul apropiat, copiii noştri rămân fără spaţii de joacă, sau locuri de promenadă şi relaxare.

 

„Noi, verzii suceveni, sperăm că autorităţile statului, cei de la Poliţia din Fălticeni împreună cu Garda de Mediu Suceava şi ITRSV, să facă lumină în acest caz, iar vinovaţii să fie pedepsiţi. Dacă în acest caz nu se va lua măsuri, pe viitor ne putem aştepta că cineva va tăia arborii şi din parcul din Vatra Dornei, Gura Humorului, Suceava, cu alte cuvinte se va instala puţin haos”, se mai arată în comunicat.

dan acibotarita

Totodată, Partidul Verde Suceava, atrage atenţia asupra faptului că în România ochii unor oameni bogaţi sunt îndreptaţi spre spaţiile verzi, unde aceştia vor să construiască locuinţe sau supermarketuri.

„Acest lucru combinat cu şpaga care se îndreaptă spre zona politică, face ca minunatele locuri de relaxare să dispară anual din patrimoniu nostru, al oamenilor simpli şi oneşti”, se mai susţine în comunicat.


Intră acum și în grupul de