Harsovschi: Suceava are apa calda si caldura rationalizate, ca pe vremea comunistilor


Intră acum și în grupul de

Liderul grupului liberal din Consiliul local Suceava, co-primvicepreşedintele organizaţiei municipale PNL Suceava, Lucian Harşovschi, a declarat, marţi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că Suceava a ajuns să trăiască momente de dinainte de 1989.

El a spus că s-a ajuns într-o situaţie dificilă când municipiul Suceava are apa caldă şi căldura raţionalizate.

Harşovschi a arătat că actuala conducere a municipiului a lăsat lucrurile să meargă într-o direcţie greşită în domeniul termoficării, fapt ce a atras după sine o situaţie care nu s-a mai întâlnit în ultimii 25 de ani, ca producătorul de energie termică să reducă producţia şi să avertizeze că există riscul întreruperii furnizării agentului termic din cauza blocajului financiar provenit din zona distribuţiei şi transportului energiei termice, activitate gestionată de Termica SA, societate a Consiliului local, aflată în insolvenţă.

Flutur Balan Harsovschi PNL sigla (8)

Potrivit lui Harşovschi se impune ca activitatea de transport şi distribuţie a agentului termic să fie preluată ori de o societate care să presteze acest serviciu în condiţii stricte, stabilite de administraţia locală, ori să fie preluat de un serviciu înfiinţat în cadrul Primăriei.

El a explicat că CL Suceava l-a mandatat pe primarul Ion Lungu să facă demersurile necesare în acest sens, unul dintre puncte fiind obţinerea aprobării Guvernului pentru preluarea la Primărie a 157 de angajaţi ai Termica SA, care să se ocupe de acest serviciu.

Liderul liberal sucevean a menţionat că un serviciu al Primăriei în acest domeniu va genera şi costuri mai mici cu 24 la sută la preţul de transport şi distribuţie a gigacaloriei, determinat de faptul că nu este plătitor de TVA.

El a mai arătat că pentru înfiinţarea acestui serviciu este nevoie de adoptarea unei Ordonanţe de Guvern special pentru municipiul Suceava pentru că, în prezent, potrivit legislaţiei, nu pot fi făcute noi angajări la primării.

Harşovschi a spus că în acest sens s-a pronunţat prefectul Florin Sinescu, care a arătat că pot fi angajaţi doar şoferi pentru microbuze şcolare.

El a mai declarat că pentru înfiinţarea acestui serviciu este nevoie de o legislaţie specială, dedicată rezolvării problemei de la Suceava, pentru ca locuitorii branşaţi la sistemul de termoficare să nu fie afectaţi.

Harşovschi a adăugat că Guvernul va trebui astfel să decidă să aprobe angajarea a 157 de salariaţi, dar şi un plafon de salarii, în concordanţă cu salariile pe care le au în prezent angajaţii Primăriei.

El a mai spus că primarul Ion Lungu s-a lăudat în campania electorală că Suceava va fi sprijinită de Victor Ponta, care este singurul premier care a ajutat acest municipiu şi că în aceste condiţii nu crede că ar putea exista vreun obstacol ca premierul să nu-l sprijine pe Ion Lungu.

„De fapt, la Bucureşti nu-i bagă nimeni în seamă. Se tem de răspunsul negativ al Guvernului”, a conchis Lucian Harşovschi.

 

 


Intră acum și în grupul de