Intră acum și în grupul de
Preşedintele organizaţiei judeţene PC Suceava, deputatul Cezar Cioată, a declarat, duminică, după ce în presă au apărut informaţii privind contestarea actualei conduceri a partidului şi cereri din partea unor membri de partid pentru un congres care să aleagă o nouă conducere, că nu se pune problema unui congres în condiţiile în care ultimul congres al partidului a fost organizat abia în urmă cu zece luni.
„Nu e momentul să ne apucăm să facem un alt congres când au trecut doar zece luni de la ultimul”, a spus preşedintele PC Suceava.
El consideră că nu este cazul să existe disensiuni în rândul PC, iar întreg partidul trebuie să fie unit şi să se pregătească în acest an pentru anul electoral 2016.
„Nu există, la ora actuală, locomotivă mai bună pentru partid decât Daniel Constantin”, a mai declarat preşedintele PC Suceava.
Cezar Cioată a arătat că în majoritatea partidelor politice din Parlament sunt acum discuţii despre reorganizări care urmează să fie finalizate până maxim în luna mai întrucât rămâne un an pentru pregătirea alegerilor locale.
„Noi vom merge sigur pe liste separate la alegerile locale”, a spus Cezar Cioată care a menţionat că în funcţie de rezultatele obţinute în alegerile locale se va decide şi strategia pentru alegerile parlamentare.
Cezar Cioată a mai spus că a participat, alături de liderul PC, Daniel Constantin şi de alţi membri marcanţi ai formaţiunii la o întâlnire de socializare la Peştera.
„Nu a fost o întâlnire de taină, cum au sugerat unii. A fost o întâlnire cunoscută de toţi”, a subliniat Cezar Cioată.
Presa centrală susţine că tensiunile au răbufnit într-unul dintre partidele de la guvernare. Scandalul a pornit după ce s-a aflat că, în acest week-end, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, organizează o consfătuire la Hotelul Peștera cu câțiva lideri PC.
Președintele PC a postat câteva fotografii pe contul său de Facebook, după ce în partid au început să circule zvonuri privind întâlnirea. În ciuda stenogramelor apărute după ședința conducerii PC, din decembrie, tabăra contestatarilor lui Daniel Constantin nu a avut ieșiri publice, până acum. Cristian Popescu Piedone anunța în partid că este decis să convoace un Congres extraordinar al conservatorilor, în februarie. Daniel Constantin se opune convocării Congresului, întâlnirea de la Peștera fiind organizată tocmai pentru a testa sprijinul de care se bucură în rândul structurilor locale.
După postarea ministrului Constantin, susținătorii lui Piedone au declanșat contra-atacul. Felix Tache , consilier general în București, din partea PC și un apropiat al lui Piedone, îl atacă dur pe Constantin. Referindu-se la numărul sprijinitorilor lui Daniel Constantin, Felix Tache spune, într-o declarație pentru stiripesurse, că ar putea încăpea într-o mașină cu câteva locuri. Sintagma îi aparține lui Corneliu Vadim Tudor, care spunea în anii 90 că PC ar putea încăpea într-un lift. ” Dacă întâlnirea de la Peștera ar fi fost organizată de Piedone, atunci ar fi trebuit trimisă o garnitură de tren, deoarece are foarte mulți susținători în interiorul partidului și în rândul cetățenilor”.
Intră acum și în grupul de