Senatorul PSD Neculai Bereanu: E mai bine sa fie amanat Congresul PSD, sa gasim raspunsuri in organizatii


Intră acum și în grupul de

Senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu, a declarat, marţi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că amânarea Congresului PSD este o decizie bună întrucât graba organizării unei astfel de întruniri a celui mai important for de decizie a partidului nu va genera răspunsuri corecte faţă de ceea ce ar trebui să facă partidul.

 

Bereanu a spus că e mai bine să fie amânat Congresul PSD pentru ca în perioada următoare să fie găsite răspunsuri în organizaţiile de partid privind cauza eşecului din alegerile prezidenţiale din noiembrie, dar şi care ar fi paşii următori de făcut.

DSCF0120
Senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu

El a arătat că ar trebui ca preşedintele PSD, Victor Ponta şi preşedintele executiv, Liviu Dragnea, ar trebui să vină în fiecare organizaţie pentru astfel de discuţii.

Senatorul PSD a explicat că se începe un nou ciclu electoral din 2016, cu alegeri locale, urmate de parlamentare, apoi în 2019 de alegeri europarlamentare şi prezidenţiale şi că este nevoie ca această nouă etapă trebuie începută de pe baze solide.

„Înainte de Congres e bine să vedem cine suntem, să vedem ce trebuie să facem. Să nu ne adunăm doar pentru a schimba pe cineva că nu e suficient. Trebuie să fie dezbatere în fiecare judeţ, să vedem de ce am avut acest eşec în alegerile prezidenţiale şi ce urmează să facem”, a declarat Bereanu.

El a mai spus că dacă trebuie schimbată conducerea, aceasta ar trebui decisă doar după dezbateri serioase.

„Nu cred însă că e nevoie să schimbăm conducerea. Nu văd pe altcineva să conducă partidul mai departe decât Victor Ponta. A făcut-o bine ca preşedinte de partid, ca prim ministru. Eşecul din noiembrie nu e o tragedie”, a mai spus senatorul PSD.

Bereanu susţine că PSD trebuie să ia decizii guvernamentale bune în următoarea perioadă.


Intră acum și în grupul de