Intră acum și în grupul de
Organizaţia municipală PNL Suceava va avea în conducerea Comitetului Executiv Local, organism care conduce activitatea organizaţiei, o treime foşti membri PNL, iar două treimi foşti membri PDL.
În cadrul procesului de fuziune locală dintre PNL şi PNL s-a stabilit ca în Comitetul Executiv Local să fie luate în calcul, pentru stabilirea proporţiei, 80 la sută rezultatele la alegerile europarlamentare din 2014 şi 20 la sută ponderea aleşilor locali.
Astfel pentru municipiul Suceava, rezultatele la europarlamentarele din 2014 au determinat un raport de 2,78 între PDL şi PNL în condiţiile în care PDL a obţinut 20,30% din voturi şi PNL-7,29 la sută.
În ceea ce priveşte numărul aleşilor locali, raportul PDL/PNL este de 2,33, în condiţiile în care PDL are şapte consilieri locali, iar PNL are trei.
În urma calcului brut, cu ponderea de 0,65xPE + 0,35xCL, raportul PDL/PNL în municipiul Suceava este de 2,62, ceea ce înseamnă că PDL ar avea dreptul la 72, 4 % din numărul membrilor CEx, în timp ce PNL- 27,6%.
Numărul de membri ai CEx al PNL municipal Suceava este de 29.
Ca urmare a deciziei Consiliului Naţional PNL, la organizaţia municipală PNL Suceava s-a decis ajustarea acestui procent astfel încât în CEx local PDLva avea 19 reprezentanţi, (65%),iar PNL 10 reprezentanţi (35%)
O pondere similară este şi în conducerea judeţeană Suceava a noului Partid Naţional Liberal.
Intră acum și în grupul de