Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava, prof.Sanda-Maria Ardeleanu, a participat, marţi, parlamentarii liberali, Anca Boagiu și Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea intitulată ,,Aplicarea în unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare și funcționare”. Peste 90 de cadre didactice, profesori, directori de unități de învățământ, inspectori școlari s-au aflat, timp de aproape trei ore, în dialog cu invitații.
În cadrul discuţiilor purtate, parlamentarul sucevean a ridicat problema nevoii completării acestui Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) cu introducerea unor puncte care să includă proiecte sau parteneriate ale şcolilor cu instituţiile abilitate şi cu autoritățile locale, implicarea activă a părinţilor şi elevilor, campanii de conştientizare şi informare în rândul profesorilor, elevilor şi părinţilor, sesiuni de formare/abilitare a cadrelor didactice, a managerilor şi a inspectorilor şcolari în vederea profesionalizării comisiilor pentru prevenirea și combaterea violenței din fiecare școală.
“Totodată, am insistat pe nevoia respectării legilor deja existente în acest domeniu, la unele dintre ele fiind chiar inițiator: Legea 29/2010 pentru modificarea Legii nr.35 /2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ și Legea 25/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie”, a arătat Ardeleanu într-o postare pe blog.
Potrivit deputatului liberal, noul ROFUIP, care va intra în vigoare chiar începând cu zilele următoare și se va aplica la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ de stat, particular şi confessional, a stârnit controverse, aprecieri dar și nemulțumiri în rândul tuturor părților implicate: elevi, părinți, profesori.
“ROFUIP este un document care, în opinia generală, nu ar trebui să conțină formulări discutabile, fiind instrumentul care ar putea creea mediul normal și sănătos pentru buna funcționare a sistemului de educație, grav <<rănit>> în ultimii ani”, susţine Ardeleanu.
Ea a mai precizat că printre principale aspecte de noutate prevăzute în acest regulament se află și cele care vizează siguranța elevului și combaterea violenței în școală.
“Noul Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar ar fi trebuit să vină cu o serie întreagă de soluții clare, bine ancorate în realitatea școlii, care să contribuie la rezolvarea acestei grave probleme de sistem”, consideră parlamentarul liberal care a ţinut să precizeze că Ministerul Educaţiei nu a făcut public un raport statistic asupra cazurilor de violenţă în şcoală, în ultimii doi ani. “Una din cauze este și faptul că directorii de școli protejează imaginea unităților pe care le conduc, preferând să nu înregistreze cazurile mai puţin grave sau izolate de violenţă, iar inspectoratele şcolare se rezumă la a centraliza raportările şcolilor pentru a le transmite mai departe forului superior. Vorbim aici, în special, de acele cazuri care intră în competenţa poliţiei sau care răzbat în mass-media”, a arătat Sanda-Maria Ardeleanu.
Totodată, ea a apreciat că stabilirea de către fiecare unitate de învăţământ a cel puţin unui semn distinctiv pentru elevi și comunicarea acestora Poliţiei şi Jandarmieriei din judeţul respectiv, existenţa unei Comisii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în fiecare şcoală, care să adopte anual un Plan operaţional al unităţii şcolare privind reducerea fenomenului violenţei în mediul şcolar, stipularea actelor de violenţă ce pot fi săvârşite în şcoli sunt o serie de măsuri bune care se regăsesc în noul ROFUIP, dar că acestea “sunt încă formulate vag, fără a se insista asupra obligativităţii măsurilor care se pot lua în acest sens”.
“Ba mai mult, prevederile noului regulament ridică o nouă problemă care ar putea apărea în sistem: nu toţi profesorii şi managerii şcolari sunt formaţi în direcţia prevenirii şi combaterii violenţei şcolare, iar consilierii psihologi au alocați, în realitate, un număr de 1000-1500 de elevi, deşi OMECTS nr. 5555/2011 prevedea un număr de 400 de preşcolari sau 800 de elevi la un consilier şcolar, prin urmare aceste comisii devin pur formale şi monitorizează doar efectele, nu şi cauzele producerii fenomenului de violenţă”, arată deputatul PNL de Suceava.
Sanda-Maria Ardeleanu a mai adăugat că “având în vedere concluziile discuțiilor purtate cu cadrele didactice prezente la evenimentul organizat ieri la Palatul Parlamentului și gravitatea fenomenului violenței în rândul elevilor care ne este adusă la cunoștință, din păcate și paradoxal, de statisticile marilor organizații internaționale, propunem corelarea prevederilor din ROFUIP cu Strategia anticorupţie în educaţie şi cu cele două coduri etice – al profesorului şi al elevului care, deși întârzie să apară, ar putea da o greutate mai mare instrumentelor deja prevăzute dar și un cadru propice eficientizării prevenirii și combaterii violenței în rândul elevilor, oferind o mai mare responsabilitate tuturor celor implicați în sistemul de educație românesc”.
Dezbaterea ,,Aplicarea în unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare și funcționare”, organizată de Comisia de Educație a PNL Sector 2 și OF a PNL Sector 2, a fost moderată de Monica Anisie, director inspecție școlară în cadrul MEN. La întâlnirea de la Palatul Parlamentului a fost prezentă și fostul ministru Sulfina Barbu.
Intră acum și în grupul de