Ioan Balan: Nu ma bazez pe sprijinul lui Ion Lungu in alegeri, daca sucevenii vor viziunea lui Lungu il voteaza direct pe el


Intră acum și în grupul de

Liderul organizaţiei municipale PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, care intenţionează să candideze la funcţia de primar al municipiului Suceava la alegerile din 2016, a declarat, joi seara, la emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că în eventualitatea în care va candida, nu se va baza pe sprijinul lui Ion Lungu.

„Dacă sucevenii vor politica şi viziunea lui Ion Lungu l-ar susţine şi l-ar vota”, a spus Bălan.

El a arătat că îşi doreşte să fie un primar care să nu acţioneze în virtutea faptului că vrea să fie reales şi susţine că viitorul mandat de primar, 2016-2020, este unul al deciziei pentru că în Suceava trebuie să se intervină hotărât.

Ioan Balan (3)

Ioan Bălan a explicat că va propune un program care să ducă la o dezvoltare armonioasă a întregului oraş şi crede că va fi necesar ca şi cartierul Burdujeni să beneficieze de un tratament special.

Liderul liberal a arătat că, în trecut, cartierul Burdujeni a fost un cartier muncitoresc, iar în această zonă nu a interesat pe nimeni să amenajeze parcuri, locuri de joacă sau locuri de parcare.

„A fost un cartier catalogat de mâna a doua”, a spus Bălan care arătat că în continuare Burdujeni este rămas în urmă deşi din 2008 s-a preocupat de această zonă, de dezvoltarea acestui cartier, ceea ce s-a văzut şi în votul pe care i l-au acordat locuitorii din acest cartier.

El a subliniat că în următoarea perioadă este nevoie de decizii importante, corecte şi legale, iar toţi sucevenii să fie siguri că taxele locale şi impozitele pe care le plătesc sunt folosite pentru bunăstarea lor.

„După 25 de ani de aşa zisă libertate în oraş este nevoie de o viziune de dezvoltare, nu de azi pe mâine. Nu vreau să acţionez cu teama votului. Îmi doresc un singur mandat de primar pentru patru ani, dar vor fi patru ani de muncă şi nu de campanie electorală. Dacă apoi sucevenii vor dori să continui o voi face”, a spus Bălan.

El a mai declarat că dacă va fi ales primar, acest mandat va fi unul al deciziilor şi al lucrurilor corecte.

„Suceveanul va trebui să aibă convingerea că banii pe care el îi achită ca taxe, mulţi pentru un buget de familie, sunt gestionaţi corect şi viaţa lui va fi mult mai bună”, a mai spus Bălan.

El consideră că, în prezent, fiecare face ce vrea în acest oraş şi că de la intrarea în oraş la ieşire, bulevardul principal arată ca o alee din bazarul turcesc.


Intră acum și în grupul de