Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu a adus în atenţia colegilor parlamentari problema consumului de droguri, în special de etnobotanice, în mediul şcolar.
„Ne aflăm în fața unei situații fără precedent care poate avea consecințe extrem de grave în rândul tinerei generații. Recent, am auzit despre apelul disperat al medicilor care atrag atenția asupra faptului că numărul de copii sub 10 ani care ajung în secţiile de toxicologie din spitalele de pediatrie în urma consumului de etnobotanice este alarmant de mare. Cele constatate de medicii de specialitate sunt confirmate și de rapoartele internaţionale care atestă că vârsta de consum a scăzut la sub 10 ani”, a arătat parlamentarul liberal, într-o declaraţia politică.
Potrivit lui Ardeleanu, drogurile, în special etnobotanicele care, deşi au efecte devastatoare, sunt preferate de copii, fiind la îndemâna acestora atât prin intermediul online, cât şi prin cel al dealerilor din şcoli.
„Astfel că elevii pot achiziţiona în mod special marijuana, drogul care a urcat pe primul loc în topul preferinţelor, utilizat la scară largă nu doar de liceeni, ci şi de adulţi”, a spus deputatul sucevean.
Ea a precizat că Sindicatul Tinerilor Profesori din România, prin reprezentanții săi, trage un semnal de alarmă arătând că situaţia este foarte gravă în mediul şcolar, în unele licee constatându-se că elevii au ajuns chiar dealeri de droguri.
„Sunt cadru didactic și nu pot să îmi închipui că există profesori care cunosc cazuri de elevi consumatori și acceptă tacit fenomenul, fără a lua măsuri pentru stoparea acestuia.
Este trist să ne uităm la o generație de copii care se află în pericol de a simți efectele ireversibile ale drogurilor. Deși ne este aproape imposibil să asociem copii de 6, 7 ani cu afecțiuni ca paranoia sau atacul de panică, acestea sunt doar două dintre consecinţele consumului pe termen lung, conform experţilor în domeniu”, a subliniat parlamentarul liberal.
În aceste condiţii, Ardeleanu consideră că este absolut necesar ca problematica privind traficul și consumul de droguri să fie repusă pe agenda parlamentarilor şi a punctat trei direcţii de maximă importanţă asupra cărora aceştia, în calitate de legiuitori, ar trebui să se aplece.
Este vorba despre actualizarea legislației în domeniu, cu precădere pe vânzarea în mediul on-line, introducând măsuri de securitate în ceea ce privește posibilitatea de a oferi spre vânzare substanțe etnobotanice, introducerea în legislație a unor pedepse puternic înăsprite pentru vânzătorii de droguri şi lansarea unui set de propuneri la nivel de Guvern pentru inițierea unor campanii de combatere a traficului de droguri în școli, companiile de prevenire a consumului deja desfășurate fiind depășite de realitate.
„În sertarele comisiilor de specialitate din Parlamentul României se află diverse proiecte legislative pe această problematică. Am depus în urmă cu vreo trei ani o inițiativă legislativă în vederea reglementării condiţiilor de punere pe piaţă a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţilor acestora care, ca și alte asemenea proiecte, nu a beneficiat însă de voință politică”, a arătat deputatul PNL Suceava, cerându-le colegilor parlamentari să se mobilizeze exemplar pentru a reduce pe cât posibil acest fenomen devastator.
Intră acum și în grupul de