Intră acum și în grupul de
Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi, a declarat, marţi seara în emisiunea Ora de politică de la televiziunea regională Intermedia TV că se vede deja că în oraş se lucrează de când s-a schimbat majoritatea din Consiliul Local, acum fiind constituită în jurul Partidului Naţional Liberal.
Harşovschi a spus în emisiune că lucrurile nu sunt încă aşa cum şi-ar dori să fie în municipiu, iar Suceava e un şantier în lucru care generează şi disconfort locuitorilor.
„Sunt unele lucruri ce ar trebui făcute altfel. E un disconfort creat de lucrări de anvergură”, a spus viceprimarul liberal sucevean.
El a arătat că poate spune că acum, de Zilele Sucevei, „zona zero”, a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, unde vin mii de pelerini a fost reabilitată.
„Au fost discuţii cu o echipă politică şi administrativă, cu preşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, cu Ovidiu Doroftei (celălalt viceprimar) şi cu mine. Ne-am propus să schimbăm faţa acestei zone”, a spus Harşovschi.
El a arătat că, mai întâi, parcul din zonă a fost reabilitat înainte de Sărbătorile Pascale şi acum s-a finalizat cea de-a doua etapă de reabilitare cu lărgirea şi reasfaltarea străzii Ion Vodă Viteazu, dar că s-a reabilitat şi parcarea din zona Dom Polski.
„E o investiţie mică, dar zona zero e schimbată total”, a spus viceprimarul.
El susţine că în continuare vor fi efectuate în municipiu astfel de lucrări cu „minim efort financiar, dar maxim de eficienţă”.
„În perioada vara lui 2012 şi până în februarie 2015 nu s-a făcut nimic. De cinci luni de zile se cunoaşte că s-a schimbat majoritatea în Consiliul Local”, a spus Harşovschi.
El a arătat că în perioada în care majoritatea era în jurul PSD, cei din PNL nu aveau nici un cuvânt de spus pentru că PSD controla tot, de la Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Prefectură şi Guvern.
„Toată puterea era la ei şi nu au făcut nimic. Acum majoritatea e în Consiliul local în jurul PNL şi lucrurile se fac. Totul a început de la votarea bugetului pentru că am votat un buget pentru dezvoltare, cu 20 de milioane de lei pentru asfaltări”, a spus viceprimarul liberal.
El a arătat că în ultimele luni s-a asfaltat strada Gheorghe Doja, care va prelua o mare parte din trafic, dar şi strada 22 Decembrie în drumul spre Dorohoi sau că s-a reabilitat în totalitate strada Ştrandului unde s-au făcut şi trotuare şi se pune şi iluminat nou, sau strada Nicolae Iorga, strada Eudoxiu Hurmuzachi, dar a menţionat că s-a asfaltat strada Castanilor care era stradă de pământ şi se lucrează la strada Bistriţei.
„Lucrăm acum la parcări de reşedinţă”, a spus viceprimarul care a menţionat că se vor face astfel de parcări în zona Şcolii 10, zona străzii M. Damaschin, dar şi pe Alexandru cel Bun.
Harşovschi a mai declarat că strada Universităţii e complet refăcută, că se va reface şi zona Mărăşeşti cu sens giratoriu la catedrală şi cu strat de asfalt nou până la Centrul Cultural Bucovina( fostul cinema Modern) care va fi dat în folosinţă cât de curând.
El a mai spus că multe dintre lucrurile care se fac acum în oraş sunt puse în aplicare după discuţii cu cetăţenii şi a arătat că au fost montate echipamente de fitness care sunt folosite de suceveni de diferite vârste în două parcuri, dar a anunţat că vor fi amenajate până la mijlocul lunii august şi şase noi locuri de joacă.
„Nu facem lucruri extraordinare, ci normale, cu o echipă politică condusă de deputatul Ioan Bălan”, a spus Harşovschi care a menţionat că cei doi viceprimari, el şi Ovidiu Doroftei sunt implicaţi în acest proiect.
Lucian Harşovschi a mai spus că bugetul pentru anul 2016 se schiţează deja şi că vor fi puse în practică foarte multe lucruri bune pentru locuitorii Sucevei, lucruri cerute de cetăţeni.
„Se schiţează multe lucruri care vor fi puse în practică să rezolvăm problemele sucevenilor”, a spus viceprimarul liberal.
El a mai declarat că este nemulţumit de cum lucrează unele firme, dar că Primăria are posibilitatea să le sancţioneze cu amendă.
Harşovschi a exemplificat cu firma Pfeiffer care ar fi trebuit ca până la Zilele Sucevei să finalizeze reabilitarea serpentinelor pentru că este necesară pentru a prelua din traficul auto, mai ales în această perioadă şi că a constatat că marţi după amiaza nu erau finalizate lucrările.
„Le-am dat termen până mâine (miercuri n.r.) dimineaţa la ora 6. Dacă nu finalizează lucrarea vor fi amendaţi cu 10.000 de lei”, a precizat viceprimarul.
Intră acum și în grupul de