Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele CJ Suceava, Ilie Niţă, vicepreşedinte al PNL, a organizat, miercuri, o conferinţă de presă în biroul său din Consiliul Judeţean Suceava pentru a anunţa că şi-a depus, în partid, candidatura la funcţia de preşedinte al CJ Suceava.
El a explicat că până în 15 septembrie, membrii PNL pot să opteze pentru candidaturi la alegerile locale din 2016 şi că el şi-a înscris candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
Niţă nu a înţeles însă ce se înscrie în formularul completat întrucât se cere doar intenţia de a candida la funcţii alese prin vot direct: primar, consilier local sau consilier judeţean şi nu la funcţii alese indirect cum sunt cele de preşedinte şi vicepreşedinte de CJ sau viceprimar.
El a spus însă că el merită să fie ales preşedinte al CJ Suceava pentru că în funcţia de vicepreşedinte a acumulat o oarecare experienţă, că este un bun organizator având în spate nouă campanii electorale şi că poate să exercite funcţia în condiţii foarte bune, dar nu a fost sigur dacă se va afla pe lista de candidaţi ai PNL Suceava pentru Consiliul Judeţean.
Niţă a adus în sprijinul său şi textul Constituţiei României care permite oricărui cetăţean să candideze, iar el vrea să fie preşedinte al CJ Suceava.
Vicepreşedintele liberal a explicat că a luat această decizie după ce unul dintre liderii din fostul PDL ar fi spus că Gheorghe Flutur nu va candida dacă alegerea preşedintelui se va face indirect şi nu prin vot direct, dar că lui nu îi este ruşine să candideze pentru această funcţie şi prin vot indirect.
Ilie Niţă s-a contrazis apoi arătând că doar faptul că el a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al CJ Suceava a generat nemulţumirea lui Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan, lideri suceveni ai PNL dar şi membri din conducerea centrală a partidului.
„Nu înţeleg de ce atâta ură, invidie şi vrajbă propagată de unii vectori ai PNL, mai bine zis de Ioan Bălan şi Gheorghe Flutur, când au văzut ca mi-am manifestat intenţia de a candida la preşedinţie”, a declarat Niţă.
„Sunt membru al PNL, urmaş al Brătienilor”, a spus Niţă fără să facă referire la faptul că a fost membru de frunte şi în PD sau PRM.
„În cotidienele locale se vede ura şi vrajba provocată de Flutur şi Bălan”, a spus Niţă când a fost întrebat ce l-a determinat să facă această afirmaţie.
Niţă a mai spus că el va candida pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava în interesul sucevenilor şi nu va proceda ca Gheorghe Flutur care vrea ca un judeţ întreg să se roage de el ca să candideze.
Ilie Niţă a mai declarat că nu are motive să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al CJ Suceava după ce i s-a cerut să aleagă dacă va face în continuare majoritate cu PSD în CJ Suceava sau va renunţa la funcţie mai ales că el a fost văzut că participă la şedinţele grupului PSD din Consiliul Judeţean.
„Referitor la demisia pe care mi-o solicită unii, peste şapte zile vă invit în acelaşi birou ca să mă vedeţi că sunt vicepreşedinte al CJ. Nu mor caii când vor câinii. Deciziile în PNL nu se iau într-o cămăruţă sau la crâşmă, de Bălan sau de Flutur, ci de BPN. Îi rog pe toţi colegii din PNL să fie uniţi pentru a ne atinge ţelul propus”, a spus Niţă,
El susţine că în Consiliul Judeţean Suceava PSD nu are majoritate pentru că are doar 12 consilieri judeţeni în timp ce PNL are 14 consilieri judeţeni, dar a evitat să spună că majoritatea PSD o asigură cu consilierii independenţi.
Niţă a mai spus, indirect, că are probleme în partid pentru că a convocat conferinţa de presă la biroul său din Consiliul Judeţean în condiţiile în care la partid au voie să se exprime doar unii.
El nu a recunoscut că a greşit când pe bani publici a convocat o conferinţă de presă politică în Consiliul Judeţean Suceava şi a spus că a făcut-o pentru că în această instituţie va avea biroul şi după alegerile locale de anul viitor.
Ilie Niţă a respins şi că prin acuzele aduse liderilor Flutur şi Bălan şi-a criticat colegii de partid, încălcând astfel încă o dispoziţie a conducerii PNL care poate să-i aducă excluderea.
„În momentul în care partidul va lua o decizie de excludere, voi respecta decizia. Eu nu mi-am atacat colegii, eu am adus la cunoştinţă un fapt. Şi dl Băişanu şi eu stăm aici în PNL şi luptăm pentru drepturile noastre”, a mai spus Ilie Niţă.
Ilie Niţă nu a putut explica de unde are informaţiile că Gheorghe Flutur nu candidează la Consiliul Judeţean Suceava, deşi acesta a declarat public că o va face, iar declaraţia lui a fost reiterată şi de Ioan Bălan.
El a spus doar că Gheorghe Flutur nu i-a răspuns atunci când l-a întrebat dacă va candida.
Vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, joi, că Gheorghe Flutur va fi candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în timp ce candidatul de primar al municipiului Suceava se va stabili în urma unui sondaj.
„Întăresc faptul că Flutur va candida. E o certitudine asta”, a spus Bălan într-o conferinţă de presă subliniind că este sigură această candidatură şi a transmis că nu e cazul să fie luaţi în considerare „cei care îşi fac vânt cu coada” şi infirmă această candidatură.
El a declarat că este foarte important ca primarii, din 2016, să fie foarte bine reprezentaţi în Consiliul Judeţean Suceava şi că PNL îşi propune să obţină în alegerile locale un număr mare de consilieri judeţeni care să îl susţină pe viitorul preşedinte al CJ Suceava, care va fi Gheorghe Flutur.
„E foarte important ca primarii din 2016 sa fie foarte bine reprezentaţi în CJ Suceava şi să avem foarte mulţi consilieri care să îl susţină pe viitorul preşedinte al CJ , Gheorghe Flutur. Proiectele începute de Flutur au fost uitate, iar unele s-au degradat. Mandatul de preşedinte al lui Flutur pentru 2016-2020 va fi de continuare a lucrărilor şi în special promovarea Bucovinei”, a spus Bălan.
El a arătat că Flutur va fi candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava şi că acesta va continua proiectele sale din perioada 2008-2012 şi în special promovarea Bucovinei ca destinaţie turistică.
Bălan a subliniat că Bucovina a cunoscut cea mai mare promovare turistică din istoria sa în perioada când Gheorghe Flutur a fost preşedinte al CJ Suceava.
„Marile televiziuni europene vorbeau de Bucovina. Turismul a crescut foarte mult în mandatul 2008-2012. Implicarea directă a lui Flutur a condus la acest lucru”, a spus Bălan.
Liderul PNL a mai declarat că unul dintre proiectele extrem de importante ale preşedintelui Gheorghe Flutur a fost Aeroportul Suceava.
„Vorbim de el ca despre un lucru extraordinar, dar din păcate, lucrurile acolo merg relativ greu şi sunt în întârziere, recunoscută şi de cei de la CJ. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar proiectul a fost pornit cu mare avânt şi s-a derulat cu încetinitorul”, a mai declarat Ioan Bălan.
Intră acum și în grupul de