Intră acum și în grupul de
Tânărul Florin Amariei, suceveanul care a vorbit, la 17 ani, greilor PSD în cadrul şedinţei Consiliului Naţional PSD din 2011, în calitate de lider al elevilor social-democraţi, a anunţat, joi, pe pagina sa de socializare, că demisionează din PSD pentru că nu concepe să aibă drept preşedinte o persoană condamnată la închisoare cu suspendare.
“În urma deciziei de ieri a CExN al PSD am hotărât că îmi voi da demisia din Partidul Social Democrat. Nu e un lucru ușor și, mai mult ca sigur, niciun tânăr implicat în politică, cu idealuri, vise și dorința de a contribui la schimbarea României în bine nu ar vrea să facă pasul ăsta. Mă văd însă nevoit s-o fac deoarece nu pot fi de acord cu soluția adoptată ieri pentru șefia interimară a partidului”, arată Amariei în textul postat pe Facebook.
Demisia este adresată preşedintelui PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.
El a spus că nu caută altă formațiune politică și nu va accepta nicio altă ofertă de aderare la un alt partid.
“Sunt și rămân un social-democrat convins, mă identific cu această doctrină și cu valorile sale și cred cu tărie că vom putea să aplicăm această ideologie în adevăratul sens al cuvântului într-un viitor cât mai apropiat”, susţine Amariei.
El recunoaşte că este adeptul greșelilor, că a greșit mult și că a învățat din greşeli.
“Uneori am greșit din încăpățânare, alteori din orgoliu și, poate cel mai des, din cauza faptului că nu am ascultat atunci când am fost sfătuit. Cred că a face greșeli e o parte importantă în dezvoltarea noastră ca oameni. De aceea, am încredere că orice om poate fi mai bun și se poate îndrepta, poate chiar ajungând un exemplu la un moment dat pentru cei din jurul său. Dar nu cred că această filosofie a mea se aplică în cazul de față. Domnul Dragnea este condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Nu pot accepta să am ca lider (fie el și interimar) un om care este în prezent condamnat pentru încălcarea legii. Este singurul motiv pentru care am luat decizia de a demisiona din Partidul Social Democrat”, mai arată Amariei.
El se consideră mulțumit și împăcat pentru că a susținut o echipă și încă are încredere într-un om care nu l-a dezamăgit din punct de vedere administrativ.
“În 2011 la Consiliul Național al PSD am avut ocazia să spun întregului partid ce me nemulțumește și ce vreau eu de la partidul pe care, la vremea aceea, doar îl simpatizam. Un an mai târziu am avut un program de guvernare cu care mă identificam și pe care voiam să-l văd implementat. În 2015 80% din lucrurile pe care le promiteam oamenilor în campanie și cărora le dădeam asigurări că ne vom face treaba dacă ne vor alege, s-au îndeplinit. Rămân un susținător al lui Victor Ponta pentru că și-a făcut treaba și pentru că a continuat programul Uniunii Social-Liberale, în ciuda tuturor piedicilor și a influențelor negative Mai sunt lucruri de făcut și probleme de rezolvat? Sigur că da. Tot timpul vor fi. Tot timpul e loc de mai bine, dar faceți vă rog diferența între 2009-2012 și 2012-2015. Îmi doresc ca actuala echipă aflată la guvernare să-și ducă la bun sfârșit mandatul și-i susțin, din calitatea de cetățean român începând de astăzi”, mai scrie Amariei.
El îşi doreşte să vadă un plan de investiții pentru România, un plan real și profesional pentru infrastructură cu ținte reale (ex: autostradă de la Siret la București, de la Chișinău la București, de la Nădlac la București și de la Satu Mare la București) care să fie respectate și o țară în care poți să te dezvolți ca persoană, fără a fi nevoit să emigrezi pentru un trai decent.
“Noul Cod Fiscal ne aduce mai aproape de această realitate pe care ne-o dorim cu toții, dar avem nevoie mare de investiții. Sper ca anul 2016 să fie cel în care vom regăsi astfel de măsuri.Îmi doresc o Românie care să nu investească în culte religioase, ci în dezvoltarea cetățenilor săi.Îmi doresc un sistem educațional performant și o școală românească care să fie capabilă să aducă la ore oricare elev, indiferent de posibilitățile sale. Îmi doresc un sistem corect, care să-ți ofere șansa de profesa în domeniul pentru care ai studiat.Vreau o Românie corectă!”, se mai arată în postarea lui Amariei.
El adaugă că îşi va continua studiile și va încerca să devină un profesionist cât mai bun.
“ Voi activa pe partea non-guvernamentală și-mi voi susține în continuare convingerile. În momentul în care Partidul Social Democrat își va alege o nouă echipă de conducere, cu care să mă identific, voi reveni asupra deciziei luată astăzi”, mai scrie Amariei.
Florin Amariei a vorbit în 2011 în faţa Consiliului Naţional al PSD, fiind prezentat de Victor Ponta, pe atunci preşedinte al PSD, ca un tânăr social-democrat care poate transmite mesaje politice la fel ca politicienii cu experienţă.
Intră acum și în grupul de