Intră acum și în grupul de
Preşedintele organizaţiei municipale PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat, joi, că a fost mandatat de Biroul Municipal al PNL Suceava să exprime nemulţumirea membrilor PNL faţă de acuzele aduse liberalilor suceveni de Alexandru Băişanu.
El a explicat că membrii PNL Suceava au fost deranjaţi de explicaţiile lui Băişanu când a fost întrebat de ce nu beneficiază de sprijinul echipei PNL Suceava, iar acesta a spus că liberalii nu au mai venit alături de el pentru că a spus că nu se va mai fura în Primărie.
Astfel, membrii PNL şi-au exprimat nemulţumirea că Băişanu, cu sigla PNL în spate îşi denigrează colegii liberali, dar cere sprijinul sucevenilor.
Bălan a arătat, pe de altă parte, că echipa liberală care se află în jurul său este una serioasă, formată din persoane competente, iar numărul celor care îl sprijină creşte.
El a mai spus că acţiunile pe care le face fiecare dintre cei doi candidaţi pentru a obţine candidatura la funcţia de primar vor dovedi sprijinul de care se bucură fiecare în rândul sucevenilor.
Bălan a mai declarat că este hotărât să câştige această competiţie internă la un scor care să facă diferenţa între faptele făcute de fiecare dintre ei.
El a subliniat că el poate spune că are proiecte la care a contribuit decisiv în favoarea sucevenilor, deşi nu a avut funcţii de execuţie în administraţia locală sau judeţeană, în timp ce contracandidatul său a deţinut funcţii în administraţia judeţeană.
„Vă promit seriozitate, dar cel mai important, termene certe”, a spus Bălan.
El a mai declarat că de câte ori a participat la o competiţie politică a câştigat.
Ioan Bălan a mai declarat că cea mai importantă competiţie politică este însă cea cu adversari din celelalte formaţiuni politice care deocamdată nu anunţă nimic aşteptând finalizarea desemnării interne din PNL.
Deputatul liberal a precizat că nu va reacţiona la acuzele aduse de contracandidatul său pentru că după desemnarea candidatului PNL va avea nevoie de echipa PNL în întregime.
Întrebat dacă se aşteaptă ca în campania electorală să fie susţinut de Alexandru Băişanu, deputatul Ioan Bălan a spus că ştie răspunsul, dar că preferă să nu-l spună.
Intră acum și în grupul de