Donţu susţine că în salubritatea suceveană s-au cheltuit nejustificat sume mari de bani. El cere comisie de anchetă care să facă verificări


Intră acum și în grupul de

Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu,  a prezentat, joi, date care arată că în salubritate s-au cheltuit nejustificat sume mari de bani. El a subliniat în cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul PSD Suceava că aleșii PSD, prin măsurile pe care le-au luat, au stopat risipa banului public.

dontu 18”Pe vremuri, când transportul gunoiului se făcea la Botoșani, pe salubritate s-au cheltuit 12 milioane de lei. Prezența PSD în Consiliul Local a făcut să se desfășoare pentru prima dată o licitație corectă pe salubrizare unde să existe o concurență reală şi cifrele pe care le avem la dispoziție arată acest lucru. Practic, contractul PDL pe lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2013 precum și pe lunile ianuarie și februarie 2014 însuma 2,245 de milioane de lei în timp ce contractul care s-a semnat în urma unei concurențe loiale pe vremea majorității PSD însuma doar 1,696 milioane de lei. Deci, în Suceava, per total,  în cinci luni de zile, s-a făcut o economie de 550.000 de lei. Adică 1,2 milioane de lei pe an. Asta în condițiile în care multă lume a spus că serviciile au fost mai bune și mai extinse ca zone. Deci, per total, pe salubritate s-au cheltuit în jur de 5 milioane de lei față de 12 milioane înainte. După cum vedeți, risipa banului public a fost stopată cu 7 milioane de lei față de anii în care gunoiul se transporta la Botoșani și după părerea mea cu 1,2-1,5 milioane de lei față de contractul încheiat în trecut”, a explicat Donțu.

 Președintele organizației municipale Suceava a PSD, a declarat că aleșii social-democrați vor cere Consiliului Local Suceava constituirea unei comisii de anchetă care să verifice modul în care au fost cheltuiții banii din salubritate la nivelul municipalității.  Donţu a amenințat cu DNA-ul în cazul în care Consiliul Local Suceava nu va aproba constituirea comisiei de anchetă. ”Nu mare mi-a fost mirarea să constat cumulând aceste informații cum cu un vot în Consiliul Local, în 2013, în care deși exista USL, consilierii PDL și PNL au votat împreună majorarea taxei de salubritate pentru o firmă condusă de un deputat PDL. Vă pun la dispoziție dovada votului. Rezultă clar că câștigătorul licitației din anii trecuți a fost avantajat inclusiv prin majorare de buget.  Acest lucru, coroborat cu un lider PDL care a dat telefon firmei de salubritate care în trecut a gestionat salubritatea în Suceava şi cu avionul particular al acelei firme a adus un consilier local la o şedință a deliberativului, ne face să  depunem la Consiliul Local o inițiativă prin care vom solicita o comisie de anchetă a modului în care au fost cheltuiți banii în salubritate. Dacă majoritatea PNL va refuza, ne vom adresa direct DNA”, a conchis senatorul social-democrat.


Intră acum și în grupul de