PNL a lansat de la Suceava campania pentru câştigarea alegerilor locale. Premierul desemnat Cătălin Predoiu ştie cine vor conduce CJ Suceava şi Primăria Suceava


Intră acum și în grupul de

Peste o mie de liberali din judeţul Suceava au participat, duminică, în sala mare a Casei Culturii din Suceava la şedinţa cu conducerea PNL din care alături de copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au făcut parte secretarul general Gheorghe Flutur, premierul desemnat Cătălin Predoiu, vicepreşedinţii Anca Boagiu, Ioan Bălan şi Mihai Voicu.

Liderul liberal sucevean Gheorghe Flutur a spus că Suceava a fost capitală liberalismului, timp de trei zile.

„Am avut onoarea să găzduim evenimente importante pentru PNL şi România”, a spus Flutur care a menţionat că duminică dimineaţa a fost întâlnirea conducerii PNL cu cei 50 de primari suceveni ai partidului, iar apoi întâlnirea cu membrii liberali, subliniind că Suceava este o filială puternică a PNL.

„Suntem pregătiţi să intrăm în block starturi pentru câştigarea alegerilor din 2016.

Da, sunt foarte hotărât! Ştiu aşteptarea sucevenilor de a mă implică să conduc din nou judeţul Suceava. Dacă electoratul va vrea, îmi asum această răspundere. Sunt conştient că nu e uşor, dar trebuie să te implici. Da-ul asta are o semnificaţie mai profundă. Votul indirect pentru preşedinte schimbă puţin lucrurile. De data asta cred că pilonii de baza trebuie să fie primarii şi ei sunt forţa. Dacă vreţi să câştigăm trebuie să cerem sucevenilor primari”, a spus Flutur.

El a criticat actuala guvernare PSD arătând că nord estul României este o „pată neagră”.

„Aţi văzut cum ne-au lăsat cu pata neagră pe nord estul României fără nici un fel de drum rapid. Să modificăm Master Planul ca să avem şi noi infrastructură”, a spus Flutur.

Liderul liberal a mai adăugat că presimte că socialiştii se vor împăuna cu finalizarea aeroportului Suceava, proiect pe care el l-a început.

„Parcă văd cum îşi vor rupe nasturii la haină alţii să inaugureze aeroportul. Să o facă”, a spus Flutur care consideră că însă că judeţul are nevoie de investitori şi că aceasta va fi misiunea noii guvernări locale, să aducă investitori.

gheorghe flutur (2)

„A te înhamă la un proiect de comună şi de judeţ e o responsabilitate”, a spus Flutur.

El a mai arătat că mai sunt nouă luni până la alegerile locale şi şi-a exprimat regretul că în sală nu este şi primarul Sucevei Ion Lungu care nu a înţeles încă, în al doisprezecelea ceas, că locul său este alături de liberali.

„Nouă luni mai sunt până la alegerile locale. Asta înseamnă că va trebui să coborâm la muncă în perioada următoare. Ştiu că sunt un pic cam sever, dar simt că veţi fi alături de mine ca să facem ceva pentru judeţ. Întorşi acasă, va rog să căutaţi cei mai buni oameni acolo unde nu avem primari”, spus Flutur.

El a anunţat că va fi garantul unităţii PNL.

„Şapte  ani am fost în PNL şi şapte ani în PDL. Ce garanţie mai trebuie să aduc? Cei care au de înţeles, au înţeles că nu avem nevoie de bigamie politică”, a spus Flutur.

El a mai spus că dacă organizaţiile liberale vor să aibă în localităţi primari cu majoriatate în consiliile locale trebuie să fie corecţi şi să nu trădeze.

„Apelul meu e la unitate şi să lăsăm orgolii şi supărări şi răni de dinainte. Adversarul nostru şi al Sucevei e PSD”, a spus Flutur.

El a arătat că după guvernarea lui Victor Ponta, în Suceava nu s-au efectuat investiţii majore şi a exemplificat cu şoseaua de centură care e abandonată şi Suceava un judeţ paralizat.

catalin predoiu (3)

Premierul desemnat Cătălin Predoiu a declarat, la rândul său, că are prieteni în Bucovina, şi că, de vineri, are şi câine bucovinean.

„Sunt destul de tânăr în politică. Dar spun cu mâna pe inima, organizaţia de la Suceava e una din cele mai bune din toată politică românească. Cu oameni că Flutur, Bălan şi Băişanu puteţi face mult mai mult”, a spus Predoiu.

El a subliniat că va fi alături de membrii PNL Suceava.

„În sală avem şi viitorul preşedinte al CJ şi viitorul primar al Sucevei. Nu le spun numele că să fie un pic de suspans. Le cunosc de pe acum însă”, a spus Predoiu, lăsând să se înţeleagă că viitorul primar al Sucevei va fi Ioan Bălan, iar preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a mulţumit organizatorilor că i-au dat prilejul să vadă o Bucovină care să o inspire.

„Nu am văzut multe judeţe cu aşa o energie. Îi felicit pe organizatori. Am văzut de multe ori şi o Românie urâtă şi săracă şi fără principii. Azi, din Bucovina, de la Suceava, România arată bine şi nu pentru că aveţi autostrăzi sau pentru un nivel mare de trăi, ci pentru că aveţi bun simt şi sunteţi oameni cu principii”, a spus Gorghiu.

alina gorghiu (3)

Ea a mai declarat că dacă ţara va avea un „ghid de bune practici” pentru ceea ce se face în Bucovina, atunci o să ne meargă bine.

„Trebuie să spunem clar că suntem un partid responsabil şi care ştie să facă diferenţa între raţiune, pragmatism şi demagogie şi populism. Avem obligaţia să îi dăm deoparte foarte repede pe Ponta şi PSD. La Suceava lucrul asta s-a înţeles. Dacă noi cei din PNL o să credem în noi aşa cum cred românii în noi, ce ne mai stă în cale? Absolut nimic”, a spus Gorghiu.

Ea a arătat că în drum spre Suceava se gândea la câţi  kilometri de autostrada au făcut Ponta şi ai lui şi toată lumea ar trebui să ştie că Ponta a făcut zero kilometri de autostradă.

Gorghiu a mai declarat că în Guvernarea Ponta s-au absorbit mai puţini bani din fonduri europene decât şi-au imaginat şi cei mai fanatici susţinători ai lui Victor Ponta.

„Aveţi la Suceava peste 65% de şcoli fără autorizaţie sanitară. Copiii de clasa a treia  iar nu au manuale. Ce surpriză! Nu vom avea capacitatea să reducem decalajele faţă de UE dacă nu vom spune că Ponta e toxic”, a spus Gorghiu.

Ea a adăugat că deşi mai sunt câte unii care cred că fuziunea PNL- PDL a fost o poveste, a subliniat că această fuziune a fost singurul proiect de succes al dreptei din România.

„Dacă nu vom merge înainte şi nu vom avea un PNL puternic, ţara nu va fi puternică. Drumul în spate nu mai există. Dacă mai e cineva care crede că poate să mai vorbească altceva decât despre PNL ştiţi unde îl invit? Afară din sala asta. Oamenii din sala asta sunt dedicaţi acestui proiect”, a spus liderul liberal.

Ea a mai declarat că succesul unei guvernări vine din coerenţa măsurilor şi seriozitatea echipei.

„Am făcut şi unii şi alţii greşeli în trecut. Eu, azi, aici, împreună cu echipa de aici vă asigurăm că oamenii care împreună cu Predoiu vor face viitorul Guvern nu vor fi compromişi. Vom avea o echipa care să nu aibă probleme de integritate, profesionalism sau comunicare. E nevoie să facem selecţia aşa cum trebuie şi la alegerile locale. Nu mi-e frică să ies cu primarii dumneavoastră nicăieri. Rar aşa ceva”, a mai spus Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL  a mai declarat că PSD nu a făcut nimic în judeţul Suceava.

„Am vorbit cu mai mulţi oameni şi mi-au spus că PSD nu a făcut nici o brânză. Ascultaţi-mă, că sunt primul om care nu va face distincţia între foştii liberali sau foştii PDL-işti. Toată lumea e membru al PNL şi la fel de liberal că mine şi Vasile Blaga. Până la locale, sper să ne mai vedem cel puţin încă de două ori”, a spus Gorghiu.

Luând cuvântul în cadrul acestei şedinţe, prim-vicepreşedintele PNL Suceava, Orest Onofrei, a declarat că la Suceava  e cea mai perfomantă şi va fi cea mai eficientă şi dorită construcţie de dreapta pe care ţară o aşteaptă.

orest onofrei (2)

„Mulţi dintre noi ne-am luptat cu un mamut. Un fel de David şi Goliat. Aici 50 de primari au încercat să facă faţă mamutului. Parteneriatul civil nu funcţionează. O familie cu doi taţi nu funcţionează. PNL are acum şi mamă şi tată şi de aia funcţionează”, a spus Onofrei.

El a adăugat că alegerile locale sunt ca şi fotbalul.

„E o competiţie fără tur-retur, doar tur. Se va decide la 11 metri. Trebuie să-i alegem pe cei mai buni care sunt în stare să execute lovitură câştigătoare de la 11 metri. Cine ar putea să execute aşa ceva? Cine a mai executat. După 18 ani de PSD, Flutur a reuşit să bată PSD şi să dea tonul în Moldova. Ioan Bălan l-a bătut în 2012 la Suceava pe Messi. Pe structura asta putem să câştigăm”, a spus Onofrei.

El a mai declarat că PNL nu-şi doreşte să aibă candidat pentru funcţia de primar pe cel care a ratat cu poartă goală lovitura de la 11 metri.

„În competiţia cu USL a fost ca la poartă goală. Nu avem voie să punem candidaţi care au ratat cu poartă goală. Nu putem pune să execute lovitura pe cei care au vândut meciuri. Nu putem pune colegi care au tricou galben-albastru, dar roşu pe dinăuntru. Nu ar trebui să candideze cei cărora Dragnea le-a dat liber la transferuri şi au plecat dintre noi. Domnule Blaga, aş vrea să declaraţi ziua de azi ultima pentru transferuri. La alegerile locale Suceava va avea un lot de 16 oraşe, de unde se va alege lotul de 11, echipa competitivă. Trebuie să alegem şi echipa celor 114 din care să înscriem în cât mai multe meciuri. Vă nominalizez din primul 11: Cristiano Ronaldo Flutur, Lionel Messi Bălan, Sanchez Ursaciuc, Neymar Negura, Benzema Lungu de la Salcea.

Am făcut o gafă. La Suceava nu avem antrenor. Avem la Bucureşti şi la Suceava trebuie că Jose Murino Băişanu să se ocupe de asta”, a spus Onofrei.

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat, în aceeaşi şedinţă, că oamenii din Bucovina nu numai că îl regretă, dar îl vor înapoi preşedinte de Consiliu Judeţean pe Flutur.

cezar preda (1)

„ Flutur a adus lumina în Bucovina şi a pus Bucovina pe hartă. PSD se descurcă foarte bine în întuneric. Că pui Bucovina pe hartă cu oi frumoase, cu joc, cu voie bună, cu arbuşti la Putna. Aşa se pune Bucovina pe harta lumii”, a spus Preda.

El a arătat că, precum un regăţean care încearcă să stea drept, a avut şi aici momente când a crezut că atunci când dă mâna cu un om, acela se ţine de cuvânt.

„Primarul Lungu este aici? Ei, alaltăieri, mi-a dat mâna şi mi-a spus că e devotat proiectului Flutur-Bălan. Aşa sunteţi văzuţi dumneavoastră, oameni cu o singură faţă. Cine îşi încalcă cuvântul nu e bucovinean chiar dacă trăieşte în Bucovina”, a spus Preda.

Deputatul sucevean Sanda-Maria Ardeleanu, a declarat în şedinţă că speră că Sfântul Alexandru sărbătorit duminică să fie de acum un reper de unitate şi înţelepciune la Suceava.

„Avem nevoie de susţinerea conducerii centrale. Suceava aproape că nu are nevoie de cuvinte când e vorba de activism politic pe linia liberală. Bucovinenii sunt ambiţioşi şi harnici. M-a întristat faptul că problema educaţiei la Suceava a fost un punct de critică. Avem însă o şcoală puternică şi cu rezultate bune. Avem un centru universitar puternic”, a spus Ardeleanu.

sanda maria ardeleanu (1)

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a explicat că cheia alegerilor prezidenţiale este câştigarea alegerilor în judeţele Suceava, Prahova şi Constanţa şi aşa s-au câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut.

„Suceava nu e judeţ roşu, pentru că fiecare dintre dumneavoastră aţi dovedit că aici, PSD poate fi învins şi că există zone întregi unde să fii PSD-ist a rămas o chestie exotică şi să fii de stânga e că şi cum ai avea o boală. Să extindeţi asta în tot judeţul la viitoarele alegeri”, a spus Mihai Voicu.

Vicepreşedintele liberal Anca Boagiu a adăugat că în România de azi oamenii au nevoie de audă lucruri din suflet.

„Şi va spun că tărâm mai binecuvântat decât Bucovina nu există. Nu cred că există om care nu are valoare, cred că există oameni ce trebuie puşi în valoare. Am avut aici, la Suceava, un om pus în valoare, Flutur, căruia îi mulţumesc, pentru că de mâna cu el şi cu Blaga, am reuşit să facem că România să fie stat membru al UE în 2007″, a spus Boagiu.

anca boagiu (2)

Vicepreşedintele PNL Ioan Bălan a explicat că el consideră că atunci când sunt într-o bătălie publică în care mereu adversarul e PSD, nu se poate să stai la masă cu PSD. „Unii s-au bucurat că de marea minune când au stat la masă cu PSD. Dar nu ţine. Nu sunt din acelaşi aluat. Dreapta unită va fi puternică atât de mult cât vom dori fiecare din noi să fim uniţi. Cei care facem politică şi vrem să accedem în administraţie prin vot, trebuie să avem un mesaj clar: PNL, partid de dreapta şi aproape de întreprinzători”, a spus Ioan Bălan.

El a arătat că la Suceava a fost o echipă unită şi a transmis că şi de aici încolo va fi o echipă unită.

„Proiectul Predoiu început la Suceava merge mai departe. Am avut aici proiectul Iohannis. Unii credeau, alţii nu prea. Primar de-al nostru, susţinut de noi, ajuns în funcţie cu munca fiecăruia din noi şi poate şi a mea în mod special, în campanie electorală a preşedintelui, nu doar că a dat din coadă, a înţeles că trebuie dovezi de slugărnicie necerute de PSD”, a spus Bălan.

El a mai arătat că un preot din Suceava i-a spus că primarul l-ar fi asigurat că Ponta iese preşedinte „sută la sută” şi să se dea bine pe lângă el ca să primească nişte bani.

ioan balan (2)

„Suntem pregătiţi, cei 114 candidaţi, ca la alegerile din 2016 să luăm cât mai multe primarii. Fotbalul e frumos, se joacă pe goluri, dar politica se face cu voturi.

Să vorbiţi şi în stânga şi în dreapta şi în spate şi să spuneţi ce am făcut noi. Aici,  la Suceava, avem o comparaţie a mandatului 2008-2012 cu ceea ce nu se întâmplă din 2012″, a spus Ioan Bălan.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a arătat că în organizaţia Suceava are prieteni vechi şi oameni pe care se bazează, precum Ioan Bălan, Gheorghe Flutur sau Orest Onofrei.

„Am aici prieteni vechi la Suceava. Pe Flutur, Bălan şi pe fostul senator Onofrei. Am atâta încredere în capacitatea lor şi nu întâmplător l-am propus pe Flutur secretar general al PNL. Mai e aici un om care mi-a fost aproape când a fost greu în partid. Ioan Bălan, care nu vinde şi nu trădează. Pentru că aţi câştigat prezidenţialele, va mulţumesc.Ardealul şi Banatul duc şi ele cât pot, dar dacă nu câştigi aici, nu prea ai şanse să câştigi preşedinţia”, a spus Blaga.

gheorghe flutur (8)

El a transmis că e nevoie de o implicare puternică a partidului ca să câştige alegerile locale.

„De ce avem copreşedinţi acolo unde avem primari în funcţie? Ca să le punem sula în coaste? Ia să îi lăsăm pe primari să  îşi facă treaba şi să câştige în continuare. Ia să avem noi grijă de celelalte localităţi unde nu avem primari”, a spus Vasile Blaga.

El a transmis că PNL trebuie să recâştige tot în Suceava.

„Asta însemnând preşedinţia CJ Suceava şi Primăria, cu bărbaţi adevăraţi care nu mint şi nu trădează şi care nu bat palmă cu mine aseară şi după care nici dracul nu i-a mai văzut. Eu am candidat odată la Bucureşti la Primăria şi am pierdut. M-am dat deoparte şi nu mai vreau vreodată. Fiecare are loc în partid. În PNL este o subordonare decisă prin vot”, a spus Blaga.

El a mai transmis că PSD nu lasă prizonieri şi că  PSD nu ştie să conducă decât dacă se comportă cu ţara ca pe propria moşie.

„Cum e posibil să stea Ponta în fruntea Guvernului? Nu am nimic cu cetăţeanul Ponta, am cu premierul. Eu nu spun că e vinovat sau nu, dar rău României face. Obligaţia e să îl scoatem repede de la Guvernare că prăpădeşte ţară asta. Să meargă unde vrea el”, a spus Blaga.

El consideră că alegerile locale trebuie să fie făcute cu PNL la guvernare.

„Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. Niciodată nu a organizat alegerile PNL. Va trebui să îi facem să plece cât mai repede, dar să ne gândim şi să aducem oameni tari care să nu înveţe să fie miniştri cu calificare la locul de muncă. Şi sunt convins că vom avea ministru de la Suceava şi mulţi secretari de stat. Să mergem înainte cu toţii să luăm ce e mai bun de la fiecare şi ţineţi-va aproape primarii şi faceţi-i unici preşedinţi ai structurilor de conducere a PNL”, a conchis Vasile Blaga.

PNL (12)


Intră acum și în grupul de