Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan se arată revoltat de faptul că, la aproape un an de la alegerile prezidenţiale ”sabotate de Victor Ponta”, celor peste 4 milioane de români aflaţi în diaspora încă li se refuză dreptul constituţional de a vota. El a făcut referire la faptul că ”actuala monstruoasă coaliție” de guvernare trage de timp privind adoptarea Legii votului prin corespondență precizând că dacă partidele parlamentare nu vor cădea urgent de acord asupra proiectului de lege cei din Diaspora nu vor putea vota la alegerile de anul viitor. „Eu nu am uitat un moment umilinţa pe care au îndurat-o sute de mii de români plecaţi la muncă în străinătate la alegerile din toamna trecută, atunci când au stat în ploaie şi frig ca să voteze şi nu au reuşit. Eu nu am uitat aceste momente cu atât mai mult cu cât Suceava este printre judeţele cele mai sărace, cu cei mai mulţi români plecaţi de nevoie, nu de drag în Europa, ca să-şi câştige cinstit existenţa, ca să pună o pâine pe masă familiilor lor. Dacă ar fi avut unde munci, ar fi avut un loc de muncă bine plătit la ei acasă, la Suceava, nu ar fi plecat cu siguranţă şi nu şi-ar fi lăsat şi familii şi copii acasă cu dor în suflet. Dar Victor Ponta, prin sărăcia şi subdezvoltarea în care ţine Bucovina, face tot posibilul să-i ţină pe români în afara frontierelor ţării şi, mai mult, să le ia şi dreptul constituţional de a alege, de a vota”, a declarat Bălan. El acuză PSD de vădită duplicitate atunci când promite respectarea drepturilor constituţionale ale tuturor românilor: „La începutul anului trecut, toţi parlamentarii din coaliţia de guvernare, cei care îl ţin pe Victor Ponta prim-ministru chiar şi împăiat, indiferent de costurile aduse ţării noastre, se băteau cu pumnii în piept că vor legifera votul prin corespondenţă sau votul electronic pentru românii din afara frontierelor. Însă PSD a dovedit constant că una spune, alta face! Mai are cineva încredere că actuala monstruoasă coaliţie va mai mişca un deget ca să treacă o astfel de lege prin Parlament? Eu nu mai am nici o fărâmă de încredere!” , a spus vicepreședintele regional al PNL.
Ioan Bălan crede că dispreţul fără margini al PSD pentru românii din afara frontierelor se vede şi în faptul că, deşi le este îngrădit dreptul de a vota, PSD îi vede buni de plată pe cei care muncesc în diaspora: „Ştim de ce le poartă atâta ură Ponta şi PSD românilor din diaspora! Ştim că nici unul dintre ei nu a votat cu PSD şi cu Victor Ponta! Dar cât de duşmănos poate să fie PSD şi Victor Ponta ca, după ce fac tot posibilul să nu poată vota, acum îi mai pune să şi plătească nu ştiu ce obligaţii fiscale, pe care le-a ascuns printre articolele alambicate ale noului Cod fiscal. Deci, în opinia PSD, românii nu au dreptul să voteze, dar au obligaţia să plătească ineficienţa Guvernului PSD”, a menționat liderul liberal. Bălan se miră de faptul că parlamentarii suceveni ai PSD ”nu s-au sinchisit să-i spună lui Ponta câte familii din județ reuşesc să subziste tocmai pentru că unul dintre părinţi a luat drumul străinătăţii şi au o pâine pe masă în fiecare zi”. ”Că după aproape 4 ani cu PSD nu s-a creat un loc de muncă în Bucovina, ci s-a dat drumul la robinetul de şomeri. Că mii de copii cresc şi trăiesc singuri, pentru că părinţii lor nu au un loc de muncă acasă la ei, în ţara lor! Că bucovinenii nu vor milă de la stat, căci sunt oameni demni, ci vor să muncească pe salarii decente. Că cel mai mare investitor din România şi cei care ne-au ajutat să trecem peste criză sunt tocmai românii plecaţi la muncă grea în străinătate. Ştim cu toţii de ce se teme PSD şi Victor Ponta de votul românilor plecaţi la muncă în străinătate, însă un proverb vechi românesc spune că de ce se tem, de aia nu scapă!”, a conchis Ioan Bălan.
Legea votului prin corespondenţă ar trebui să fie gata până în noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care la nivel european s-a stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că PNL a decis ca parlamentarii liberali să intre de luni în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă.
Intră acum și în grupul de