Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, ar urma să fie inclus în conducerea centrală a PSD pe un post de vicepreşedinte, potrivit unor surse din partid citate de stiripesurse.ro
Sursele citate au precizat că pentru Biroul Naţional al PSD a fost desemnată deja lista de candidaţi care sunt sprijiniţi de viitorul preşedinte al formaţiunii, Liviu Dragnea.
Între cei nominalizaţi se află şi Cătălin Nechifor, preşedinte al PSD Suceava şi preşedinte al CJ Suceava.
Din regiunea Nord Est ar mai urma să intre în Biroul Naţional actualul secretar general al partidului, Andrei Dolineaschi, şi preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
De remarcat este că din Biroul Permanent Naţional mai face parte un sucevean, senatorul Neculai Bereanu, care fiind chestor al Senatului este membru de drept.
Intră acum și în grupul de