Premieră naţională: Consiliul Local Rădăuţi va fi reconstituit joi şi va fi format din 12 supleanţi


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local al municipiului Rădăuţi urmează să fie reconstituit joi când a fost convocată, de prefectul Constantin Harasim şedinţa de reconstituire a acestui deliberativ în baza OUG 41/2015.

harasim si liliana orza

Harasim a declarat că a primit din partea partidelor care au avut reprezentare în CL Rădăuţi în urma alegerilor din 2012 listele cu supleanţii care ar urma să fie validaţi pentru reconstituirea acestui for.

Din noul CL Rădăuţi vor face parte doar 12 persoane, faţă de 19 câte ar fi trebuit să aibă acest consiliu local.

Dintre acestea, 5 sunt membri PSD, câte unul provin de pe listele de supleanţi UNPR şi PPDD, cele două partide fuzionând, iar de la fostul PNL sunt trei supleanţi, iar de la fostul PDL, doar doi supleanţi.

În urma alegerilor din 2012 în Consiliul Local Rădăuţi PDL a avut nouă consilieri locali, PSD şi PNL câte patru, iar UNPR şi PPDD câte unul.

La reconstituirea acestui Consiliu local se modifică total ponderea politică, astfel că PSD are de două ori mai mulţi consilieri locali decât PDL care a avut o reprezentare de două ori mai mare decât PSD în urma votului locuitorilor din Rădăuţi.

În aceste condiţii, preşedintele PSD Rădăuţi, Nistor Tătar, anunţa că viitorul viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului va fi un membru PSD.


Intră acum și în grupul de