Intră acum și în grupul de
Preşedintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a salutat, luni, adoptarea în Senat a Legii votului prin corespondenţă, arătând că această lege, prin care se respectă un drept fundamental a milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, a trecut de Senat doar după o lungă şi grea luptă a PNL cu cei din PSD.
„Salut adoptarea la Senat a proiectului Legii votului prin corespondență și sunt bucuros că am fost unul care l-a votat”, a spus Flutur.
El a declarat că acesta este un proiect bazat în cea mai mare parte pe propunerile depuse de PNL la Parlament încă din luna martie.
„Cred că au contat mult și ultimele acțiuni sau luări de poziție ale noastre – cum ar fi greva parlamentară, care au sensibilizat o parte a senatorilor puterii, astfel că Legea a putut trece la Senat”, a precizat Flutur.
Liderul liberal şi-a exprimat speranța că, pentru a putea fi aplicată în anul 2016, Legea va fi adoptată în scurt timp și la Camera Deputaților.
„Este o lege așteptată de milioane de români care, în bună măsură, au plecat în străinătate mânați de nevoile vieții”, a menţionat senatorul.
Potrivit acestuia, propunerea legislativă adoptată reglementează mai multe aspecte, cum ar fi tipurile de alegeri la care se utilizează votul prin corespondență și anume alegeri parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, categoriile de alegători care beneficiază de posibilitatea exercitării votului prin corespondență, modalitatea de înregistrare în evidențele electorale, procedura de exprimare a opțiunii propriu-zise de vot, modalitatea de transmitere a opțiunii de vot către birourile electorale din țară, primirea, verificarea și numărarea buletinelor de vot, atribuțiile organismelor electorale și ale instituțiilor implicate în desfășurarea alegerilor.
„Ca senator liberal de Suceava mă bucur că în sfârșit s-a găsit o soluție pentru respectarea unui drept fundamental pentru românii care sunt plecați în străinătate și care nu aveau șansa să-și exprime votul. În cel de-al 12-lea ceas, după o lungă și grea luptă cu cei din PSD, în sfârșit s-a făcut dreptate”, a spus Flutur.
Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost aprobat luni de Senat cu 117 voturi “pentru” şi 10 “împotrivă”.
Intră acum și în grupul de