Directorul Domeniului Public din Primăria Suceava, Marian Andronache, propunerea Mişcării Populare pentru funcţia de primar


Intră acum și în grupul de

UPDATE: Mişcarea Populară Suceava confirmă, printr-un comunicat de presă, nominalizarea lui Marian Andronache pentru funcţia de primar.

Astfel, MP Suceava arată că o delegaţie a organizaţiei judeţene s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu şi cu alţi membri din conducerea partidului.

„În acest context, a fost prezentat şi profilul de viitor primar de care sucevenii şi Suceava au nevoie. Un specialist în administraţie, un om tânăr, un om cinstit, un om care care nu a mai fost înregimentat politic, un om care cunoaşte realităţile din municipiul Suceava şi un om care este capabil să genereze şi să realizeze proiecte. Mişcarea Populară Suceava a identificat acest profil de viitor primar în persoană domnului inginer Marian Andronache, a cărui experienţă în admnistraţie deja o cunosc mulţi suceveni”, se arată în comunicat.

Totodată se precizează că în cadrul acestei întâlniri au fost abordate subiecte care ţin de stadiul în care se găseşte MP Suceava la nivel organizatoric şi politic precum şi modul în care se pregăteşte pentru alegerile locale.

„Activitatea de până acum a MP Suceava a fost apreciată, rezultatele obţinute până acum în scrutinurile electorale find încurajatoare. A fost apreciată şi calitatea resursei umane de care dispune MP Suceava iar faptul că tot mai mulţi tineri se alătură acestui proiect politic confirmă faptul că Mişcarea Populară Suceava este un partid deschis care oferă şi primeşte valoare”, se subliniază în comunicat în care se adaugă că MP Suceava susţine ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300 şi alegeri în două tururi de scrutin pentru funcţia de primar.

Informaţia iniţială:

Directorul Direcţiei Domeniului Public din Primăria Suceava, Marian Andronache, este propunerea Mişcării Populare Suceava pentru funcţia de primar al municipiului Suceava, susţin surse din organizaţia suceveană a popularilor.

Andronache 2

Potrivit surselor citate, Marian Andronache a discutat deja cu preşedintele partidului, Traian Băsescu, despre această candidatură.

„Discuţiile pe această temă au fost decisive”, au spus sursele citate.

Marian Andronache nu a putut fi contactat pentru a confirma informaţia.

Directorul Direcţiei Domeniului Public din Primăria Suceava gestionează cea mai mare direcţie a municipalităţii, având circa şase sute de angajaţi.

miscarea populara


Intră acum și în grupul de