Ioan Balan aşteaptă de la Cioloş o altă abordare privind bugetul care să includă investiţii şi în Bucovina


Intră acum și în grupul de

Deputatul sucevean Ioan Balan consideră că premierul Dacian Cioloş va trebui să schimbe abordarea privind Legea bugetului, astfel încât să fie făcute investiţii inclusiv în Bucovina.

Într-un comunicat de presă, vicepreşedintele PNL pentru regiunea Nord Est, deputatul Ioan Bălan, a apreciat că primele semne de schimbare pe care le promovează echipa lui Dacian Cioloş vor trebui să vină chiar cu bugetul pentru anul 2016.

ioan balan

„Nu vă ascund că am şi eu aşteptările mele particulare de la acest Guvern. Nici nu mai ştiu de când am început să reclam necesitate unor investiţii în transporturi care să lege Bucovina de Bucureşti. Nici nu ştiu câte apeluri nu am făcut în ultimii opt ani la stimularea investiţiilor publice şi private la noi în Moldova, unde şomajul este cel mai mare, unde oamenii din disperare că nu au unde să muncească au luat calea străinătăţii. Sunt printre cei care m-am zbătut ca şcolile şi spitalele bucovinene să simtă că am trecut la democraţie şi economie de piaţă. Nu-i va fi uşor domnului Cioloş, însă numai prin regândirea şi reformarea bugetului pentru anul viitor poate da semnalul că lucrurile nu mai pot merge cum au mers în ultimii ani. Este primul test pe care domnia sa trebuie să-l treacă şi cred că va reuşi”, a declarat deputatul PNL Ioan Balan.

El a arătat că se detaşează de cei care-i cer premierului Cioloş să trimită de urgenţă bugetul lui Ponta în Parlament, sub argumentul că l-a construit Ponta şi e bun aşa cum este.

„Domnul prim-ministru Cioloş să aibă grijă şi să nu cadă în capcanele întinse de PSD şi să trimită Parlamentului bugetul pentru 2016 aşa cum a fost construit de Ponta. Ar da satisfacţie atât baronilor PSD, cât şi fostului prim-ministru, care de când a plecat de la Palatul Victoria s-a transformat în postac-şef pe reţelele de socializare şi nu ştie cum să mai mintă despre marile realizări ale socialismului românesc. Aşteptările de la domnul Cioloş şi de la echipa domniei sale de specialişti sunt uriaşe, mai ales în ceea ce priveşte utilizarea raţională a resurselor bugetare şi în demararea investiţiilor publice. Cel mai bine ar fi ca, înainte de finalizarea proiectului legii bugetului de stat, Guvernul să facă publice toate datele privind execuţia bugetară pe ultimii ani sau măcar pe anul 2015. Românii trebuie să ştie ce a făcut Ponta cu banii lor în ultimii ani, unde s-au dus banii din zecile de taxe care i-au sugrumat! Românii pot afla astfel de ce în România se dărâmă autostrăzi în loc să se construiască, de ce nu s-au mai făcut investiţii publice de aproape patru ani, de ce unele comunităţi locale nu au bani nici pentru cheltuieli curente, iar altele plantează panseluţe de Crăciun”, a spus Balan.

Liderul liberal sucevean a explicat că are încredere în Guvernul Cioloş şi are speranţa că Guvernul acesta poate demara reforme pe care partidele politice le-au tot amânat.

„Recunosc faptul că domnia sa îmi inspiră mare încredere, însă mă abţin să fac aprecieri pentru că eu judec oamenii după fapte şi nu după vorbele frumoase sau CV-uri. Mă bucur că domnia sa vorbeşte despre investiţii şi proiecte multianuale. Mă bucur că vorbeşte despre distribuirea banilor de la guvern doar pentru obiective de modernizare şi pentru sprijinirea colectivităţilor locale aflate în dificultate”, a declarat Ioan Balan.(Mihai C.)


Intră acum și în grupul de