Lider PSD Suceava: PNL minte şi spune că vrea întinerirea clasei politice, dar îl susţine pe expiratul Ion Lungu


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele PSD Suceava, consilierul judeţean Dan Ioan Cuşnir, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că PDL, o „cioară vopsită în porumbel” vrea să continue falimentarea şi împotmolirea Sucevei, începută tot de ei cu Ion Lungu care a dus oraşul la sapă de lemn.

„Cu Ion Lungu în fruntea urbei am ajuns la sapă de lemn, la limba de lemn, şi se vrea să avem şi capul din acelaşi material”, a spus Cuşnir.

El a atras atenţia că PNL declară şi susţine că societatea civilă şi vocea străzii cer două tururi de scrutin la alegerile locale şi întinerirea şi schimbarea din temelii a clasei politice, dar în realitate îşi minte electoratul cu neruşinare şi reface lanţul de iubire cu Ion Lungu.

dan ioan cusnir„Să ceri schimbarea din temelii a clasei politice şi să anunţi că îl susţii pe expiratul Ion Lungu este comparabil cu anunţurile de la magazinele de haine second hand „Am primit marfă nouă”. Ar trebui să se autosesizeze Protecţia Consumatorului fiindcă PDL, iar încearcă să vândă produse expirate care pun în pericol sănătatea oraşului şi a locuitorilor acestuia”, a spus Cuşnir.

El consideră că argumentele pe care le aduc expiraţii PDL revopsiţi în PNL-işti de la Suceava, referitoare la refacerea echipei PDL din anii 2004-2008, sunt atât de jalnice şi penibile încât nu fac altceva decât să întărească minciună.

Dan Ioan Cuşnir a precizat că PSD Suceava a înţeles de acum cinci ani ce înseamnă întinerirea clasei politice.

„De aceea PSD Suceava va recâştiga judeţul cu un om tânăr şi va câştigă municipiul Suceava cu un alt tânăr, profesionist”, a spus liderul PSD Suceava.

Ioan Cuşnir a mai dezvăluit că în perioada 2012-2014, Ion Lungu a făcut eforturi disperate pentru a fi primit în PSD.

„Comportamentul sau devenise atât de jenant încât a ajuns până acolo încât, fără acordul organizaţiei judeţene a PSD s-a cocoţat pe bannerele cu Victor Ponta. Reacţia firească a PSD a fost aceeaşi ca a organismului sănătos, călit, care respinge parazitul”, a mai spus Cuşnir.

El a arătat că deciziile pentru suceveni le iau, din păcate, unele persoane care nu au legătură cu Suceava.

„Humoreanul Gheorghe Flutur, împreună cu dorneanul Pardău, au hotărât că Ion Lungu din Prelipca să conducă destinele sucevenilor. Dar nici unul dintre aceştia nu locuiesc în Suceava, nu sunt născuţi şi nu sunt educaţi în Suceava”, a spus Cuşnir.

El şi-a exprimat surprinderea că Ioan Bălan, care locuieşte în Suceava a spus că îl susţine necondiţionat pe Ion Lungu, deşi ştie că tot ceea ce va face Ion Lungu îi va dauna lui că şi locuitor al Sucevei.

Cuşnir a spus că şapte din zece suceveni nu îl vor pe Ion Lungu primar, iar singurii care pot să decidă care este interesul cetăţenilor din Suceava sunt sucevenii.

„Sucevenii nu mai au nevoie de experimente făcute pe pielea lor de paraziţi externi.

Suceava are nevoie de un primar născut în Suceava şi educat în Suceava”, a spus Cuşnir.

El a încheiat cu îndemnul ca toţi sucevenii să se implice pentru a-şi decide primarul.

„Oamenii politici incompetenţi sunt aleşi de competentii care nu se implică. Aşa că va invit pe toţi să va implicaţi”, a spus Cuşnir care s-a întrebat dacă sucevenii se vor preda sau vor lupta pentru Suceava. (R.N.B.)


Intră acum și în grupul de