PNL ar vrea să vină cu o candidatură şoc la Rădăuţi. Între Miron şi Carcalete, e posibil să fie selectat un alt candidat


Intră acum și în grupul de

Organizaţia judeţeană PNL Suceava intenţionează să vină cu o candidatură şoc în municipiul Rădăuţi pentru funcţia de primar al municipiului.

Oficial, candidatul partidului este Cătălin Miron, soţul senatorului PNL Vasilica Steliana Miron, dar în acelaşi timp se discută şi despre înlocuirea candidatului cu un altul, numele vehiculat fiind Petru Carcalete, fostul inspector şcolar general al judeţului Suceava.

Totuşi, surse politice convergente au declarat pentru News Bucovina că PNL l-a ofertat pe Traian Andronachi, avocatul care cu un grup de prieteni a iniţiat Uniunea pentru Rădăuţi, formaţiune politică ce încă nu a fost înregistrată oficial.

andronachi traian 1 candidatură

Potrivit surselor citate, Andronachi nu a refuzat oferta liberalilor, dar ar fi pus condiţii privind includerea pe lista de consilieri locali a unor membri ai grupului său de sprijin şi că ar dori ca intrarea lui şi a grupului său în PNL să fie privită ca o fuziune între PNL şi acest grup.

El ar fi spus că a ajuns pe al doilea loc în sondajele de opinie ca urmare a acţiunilor sale personale, cu sprijinul grupului său şi că tendinţa este de a creşte încrederea electoratului în proiectul său.

PNL analizează aceste solicitări ale lui Traian Andronachi urmând ca apoi să ia o decizie.

Organizaţia judeţeană PNL Suceava ar urma să lanseze, vineri după amiaza, candidaţii partidului la alegerile locale.

După ce săptămâna trecută a fost înlocuit candidatul liberal în municipiul Suceava cu Ion Lungu, miercuri seara a fost rândul organizaţiei PNL Fălticeni să schimbe candidatul validat, Gheorghe Aldea, cu preotul Liviu Mihăilă, adus în PNL din societatea civilă şi se presupune că şi la Rădăuţi va fi făcută o schimbare de candidat.

După ce în presa locală au apărut informaţii că Miron renunţă la candidatură şi că va fi înlocuit cu Petru Carcalete, Cătălin Miron a făcut precizări arătând că nu a intenţionat să se retragă din cursă.

Petru Carcalete a anunţat că dacă nu va fi desemnat candidat al PNL intenţionează să candideze la funcţia de primar independent.

Traian Andronachi şi-a anunţat de mai multe luni intenţia de a candida la funcţia de primar.

Până în prezent, doar PSD şi-a lansat candidatul la funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, acesta fiind preşedintele organizaţiei municipale, Nistor Tătar, directorul Servicii Comunale SA. (N.B.)


Intră acum și în grupul de