Ion Lungu despre propunerea lui Băişanu privind oferirea de centrale de apartament tuturor sucevenilor: Primăria nu poate cumpăra centrale termice


Intră acum și în grupul de

Primarul Ion Lungu a declarat, miercuri, că Primăria nu poate cumpăra centrale de apartament pentru suceveni şi că municipalitatea are posibilitatea doar să dea subvenţii sau să finanţeze modernizarea reţelei de termoficare.

Lungu a spus într-o conferinţă de presă că deputatul Alexandru Băişanu nu poate iniţia un referendum ci doar poate să întocmească un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care să fie susţinut de semnăturile a 5 la sută dintre suceveni pentru a fi inclus  pe ordinea de zi unde să fie dezbătut.

El a explicat că a fost contrariat când a aflat că luni deja fuseseră strânse 2.700 de semnături din cele 4.700 necesare, iar marţi a trimis un reprezentat la Primărie să ia formularul necesar pentru tabelele pe care se strâng semnături.

baisanu, lungu

Ion Lungu a mai spus că decizia de a continua cu regimul centralizat de încălzire cu o nouă centrală termică a fost luată în 12 iulie 2012 de actualul Consiliu local, iar atunci a fost prezent la şedinţă şi Alexandru Băişanu, care era coordonatorul consilierilor USL, iar aceiaşi consilieri care au votat pentru sistem centralizat ar trebui să voteze acum altceva.

Lungu crede că nu sunt argumente suficiente pentru ca fiecare sucevean să aibă centrală individuală şi a arătat că încălzirea e mai ieftină acum cu circa 30 la sută în sistemul centralizat. El a recunoscut că încălzirea în sistemul centralizat e subvenţionată şi că se va renunţa treptat la subvenţie pe măsură ce se reabilitează sistemul de transport şi distribuţie a agentului termic.

Mai mult, Ion Lungu a spus că nu există bază legală pentru achiziţia centralelor de apartament.

Totodată, el a atras atenţia că durata de viaţă a unei centrale e între 8 şi 10 ani şi s-a întrebat dacă odată la zece ani municipalitatea ar urma să cumpere noi centrale.

Lungu a spus că centrala mare a sistemului centralizat are o garanţie de 50 de ani.

El consideră că iniţiativa lui Băişanu este doar de campanie electorală şi fără susţinere. (N.B.)


Intră acum și în grupul de