Intră acum și în grupul de
PMP Suceava a depus, luni, lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Suceava care este deschisă de primarul din Pojorâta, Bogdan Codreanu, care este şi candidat pentru un nou mandat de primar în Pojorâta.
Preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, a declarat că echipa pentru CJ Suceava este nouă şi că s-a ţinut cont de „glasul străzii” prin propunerea unor oameni noi în politica suceveană.
„Avem o echipă reprezentativă pentru toate zonele din judeţ, iar ţinta este una singură: Bogdan Codreanu preşedintele CJ Suceava”, a spus Popovici.
El a spus că are semnale din teritoriu că se vor alătura lui Codreanu şi echipei PMP, iar pe 6 iunie va fi un scor surpriză pentru PSD şi PNL.
Bogdan Codreanu a menţionat că este o zi importantă pentru el şi mizează pe susţinerea bucovinenilor.
„Consider că proiectele pe care le-am transformat în fapte la Pojorâta mă îndreptăţesc să candidez pentru această funcţie. Fac parte dintr-o echipă competitivă şi valoroasă care are cea mai bună strategie de dezvoltare pentru judeţul Suceava”, a mai spus Codreanu.
Pe lângă Bogdan Codreanu, pe listă se mai află Corneliu Popovici, Gheorghe Jucan, actualul consilier judeţean Mihai Voloşeniuc, Marian Andronache, candidatul PMP la Primăria Suceava, Cristian Gheorghe Sidor, Nicoleta Simona Cobzariu, Toader Josan, Alexandra Toader, Petru Juravle Nistor, Ştefan Şancariuc, Amalia-Andra Hurjui, Constantin Floria, Bogdan Nicolau(viceprimar interimar în Rădăuţi), Cristian Vancea, Dorel Ţîmpău, Florin Şalar, Petrică Ţarca, Anca Mihaela Gâtlan, Ioan Scotniţchi, Andreea Elena Niga, Ciprian Covaşă, Ilie Strugar, Mihai Misiuc, Vasile Dumitru, Mihaela Erhan, Ionel Pleşca, Angelica Pânzariu, Geanina Marcu, Ilie Nacu, Camelia Iraşoc, Nicoleta Botcovschi, George Olari, Constantin Reziuc, Floarea Baciu, Constantin Gogu, Mihai Opriş Macovei, Ionuţ Moroşan, Nicolai Velu Chirica, Costinel Apetrei, Sergiu Şcheuleac, Paul Lupescu, Teodora Ţehaniuc, Margareta Solcan, George Ungurean, Ioan Adomnicăi şi Vasile Crihan.(N.B.)
Intră acum și în grupul de