Intră acum și în grupul de
Liderul judetean al PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că este pregătit să vină în fața sucevenilor cu programe concrete pentru sucevenii plecaţi la muncă în străinătate. Gheorghe Flutur, care candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, a arătat că luna august, în care sucevenii se întorc în număr mare înapoi acasă, ar trebui să fie declarată „luna diasporei”. „Mă gândesc serios la câteva lucruri şi o să vedem cu instituţiile statului din judeţ ce putem să facem. În primul rând trebuie un inventar al celor plecaţi în străinătate din judeţul Suceava. Apoi trebuie să ne gândim la un birou pentru diasporă. Un birou care să se ocupe de la noi, de la judeţ, de sucevenii din diaspora”, a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că cei care vor lucra la acest birou vor prelua problemele pe care le semnalează sucevenii plecaţi la muncă în străinătate, iar cele care nu pot fi rezolvate la nivel local vor fi redirecţionate către instituţiile abilitate ale statului. „Sunt lucruri care le preiei şi le transmiţi mai departe altor instituţii ale statului. Dar sunt oameni când vin direct la judeţ crezând că totul trebuie să se rezolve aici. Îi mai şi direcţionezi la instituţiile abilitate, dar nu îi scoţi afară sau îi ignori la uşa ta”, a precizat Gheorghe Flutur.
Liderul PNL Suceava a spus că în august, în luna diasporei, trebuie organizate evenimente şi acţiuni special pentru sucevenii plecaţi la muncă în străinătate, atât consultări cu aceştia, cât şi manifestări culturale. „Trebuie organizate consultări, şi mă refer la întâlniri cu reprezentanţi ai unor instituţii care să-i înveţe unde să-şi plaseze capitalul. Apoi, putem să-i informăm cu privire la ce drepturi au în ţările în care au plecat, la asigurări medicale, la pensie sau la alte aspecte. Nu trebuie să ne gândim la ei doar că vor avea drept de vot, ci că sunt cetăţeni români care nu de bine au plecat afară, dar că trăind în Europa trebuie să se simtă protejaţi. Şi acest lucru îl aştepţi să-l facă Ministerul de Externe. Nu o să-l poată. Dar tu, dacă eşti unul dintre judeţele care ai mulţi suceveni plecaţi afară, trebuie să-ţi pese”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Preşedintele PNL Suceava este de părere că un aspect important care trebuie atins în aceste întâlniri cu românii din diaspora va fi cel al posibilităţii ca aceştia să-şi găsească locuri de muncă în judeţul Suceava pentru a se putea întoarce acasă. Gheorghe Flutur a arătat că un rol important în acest sens îl vor avea marile proiecte pe care vrea să le implementeze în judeţul Suceava şi care vor crea un număr mare de locuri de muncă, amintind aici de asocierea Suceava – Botoşani, pentru dezvoltarea industriei alimentare, respectiv procesarea produselor agricole din judeţ, pentru care a solicitat Comisiei Europene 500 milioane de euro.
„Dacă le dăm o perspectivă ei vor spune bine, mai stau un an şi mă întorc şi eu cu acasă cu copilaşii. Am fost recent la Vadu Moldovei şi am avut o discuţie extrem de aplicată cu tineri care au fost plecaţi la lucru în străinătate şi au venit acasă să facă ceva. Şi au spus: v-am văzut programele, spuneţi-ne ce faceţi de pe 6 iunie pentru că simţim că veţi ieşi preşedinte al Consiliului Judeţen. Şi le-am spus că ne vom întâlni pentru a-i sprijini să-şi facă ferme sau alte investiţii. Au fost nişte oameni foarte direcţi şi se vedea că sunt oameni foarte informaţi şi supăraţi că acasă în ţară nu se întâmplă nimic şi că aşteaptă de la noi de la politicieni fapte şi nu vorbe”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.
El a mai adăugat că tot în luna diasporei sucevenii plecaţi la muncă în străinătate vor fi invitaţi şi la evenimentele culturale din judeţ, amintind aici în primul rând de cele care se organizează în luna august la Cetatea de Scaun a Sucevei.
Intră acum și în grupul de