Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, la o întâlnire electorală la care a participat şi fost premier Victor Ponta că au trecut şase luni de când Victor Ponta a plecat din funcţia de prim ministru şi deja se vede ce s-a pierdut.
El a spus că la alegerile locale nu se vorbeşte doar despre localităţi ci şi despre România şi ce trebuie să se facă astăzi pentru ca ţara noastră să câştige din nou.
Nechifor a arătat că viitorul este alături de Victor Ponta care a dovedit că se poate face treabă în România, că se poate respecta omul şi cuvântul dat.
El a subliniat că nu există localitate în care să nu se fi făcut investiţie în Guvernarea Victor Ponta şi a exemplificat cu Cetatea de Scaun a Sucevei, cu strada Sucevei sau spitalul din Fălticeni, dar şi cu alte 128 de proiecte din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi din toate localităţile judeţului, de drumuri, aducţiuni de apă şi canal, şcoli.
„Această guvernare a fost cea mai bună de după 1989 încoace”, a spus Nechifor.
El a arătat că aproape nimeni nu mai recunoaşte că a votat cu Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale şi a povestit că la Boroaia, după ce la o întâlnire publică a pus această întrebare, a venit ulterior un bărbat care a recunoscut ruşinat că l-a votat pe Iohannis şi că acum îi pare rău.
El s-a întrebat de ce nu mai vorbeşte nimeni de proiectul de o sută de ani de ţară al lui Victor Ponta, pentru anul 2018 când se vor împli o sută de ani de la Marea Unire. (N.B.)
Intră acum și în grupul de