Intră acum și în grupul de
Foşti şi actuali miniştri au fost la Câmpulung Moldovenesc la invitaţia ing Adrian Posa, candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului pentru a identifica împreună soluţii corecte pentru dezvoltarea acestui oraş.
Potrivit unui comunicat al PSD Câmpulung Moldovenesc, candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, s-a întâlnit, miercuri, cu fostul ministru al Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici.
Alături de Teodorovici, au venit la Câmpulung Moldovenesc preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi senatorul Neculai Bereanu care au participat la o întâlnire cu circa o sută de oameni de afaceri din Câmpulung Moldovenesc şi din localităţile din jur.
Participanţii au discutat problemele strigente cu care se confruntă mediul de afaceri din zona Câmpulungului şi s-a căutat rezolvarea lor.
„De lăudat este că în această campanie trei foşti miniştri ai guvernului Ponta s-au interesat de municipiul Câmpulung Moldovenesc la iniţiativa domnului ing. Adrian Posa, candidat P.S.D. la funcţia de primar. Este pentru prima dată când într-o singură lună Câmpulungul este vizitat de atât de mulţi miniştri. Nici un alt partid, niciodată în istoria municipiului nu a mobilizat atât de multe persoane publice cu funcţii guvernamentale care să vină în sprijinul nostru al municipiului. Domnul Posa a subliniat faptul că a discutat cu mai mulţi foşti şi actuali miniştrii pentru a încerca o dezvoltare a infrastructurii şi de atragere a mai multor investitori”, se arată în comunicat.
Totodată, se precizează că în lunile viitoare aceşti foşti şi actuali miniştrii cu care s-au purtat discuţii au promis că se vor deplasa în municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru a găsi soluţiile necesare de dezvoltare.
Unii dintre ei au colaborat cu Adrian Posa pe când acesta era la Compania Naţională a Uraniului.
Intră acum și în grupul de