Intră acum și în grupul de
Consilierul local Bogdan Bicsi a fost exclus din PNL după ce a făcut o glumă macabră privind simularea tăierii capului unui așa zis terorist ISIS.
Decizia excluderii din partid a fost anunțată de co-președintele PNL Alina Gorghiu la televiziunea B1.
Potrivit liderilor PNL, acesta a făcut o glumă macabră, a afectat imaginea partidului și a fost exclus din partid.
„Partidul Național Liberal se delimitează de comportamentul manifestat de consilierul PNL Mihai-Bogdan Bicsi în urma unor fotografii ofensatoare postate pe o rețea de socializare.
Conducerea Organizației PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea acestuia din Partidul Național Liberal. Propunerea de excludere urmează să fie validată în următoarea ședință a filialei.
PNL dezaprobă ferm astfel de comportamente și atitudini”, se arată într-un comunicat al PNL.
După excluderea din partid, Bogdan Bicsi își pierde mandatul de consilier local obținut la alegerile din 5 iunie.
În locul său ar urma să devină consilier local Corneliu Vornicu, supleant pe lista de candidați ai PNL Suceava.
Astfel, un fost viceprimar al municipiului Suceava, Bogdan Bicsi, va fi înlocuit în Consiliul Local Suceava cu un alt fost viceprimar al Sucevei, Corneliu Vornicu. (Alin Dima)
Intră acum și în grupul de