PSD Suceava va stabili ierarhia pe listele pentru alegerile parlamentare prin vot în Comitetul Executiv Județean


Intră acum și în grupul de

Candidații PSD Suceava pentru alegerile parlamentare din acest an și ierarhia acestora pe listă se vor stabili prin votul membrilor Comitetului Executiv Județean, a propus liderul organizației județene, deputatul Ioan Stan, propunerea fiind deja susținută de organizația județeană de pensionari care vrea și reîmpropsătarea clasei politice.

Într-un comunicat de presă, PSD Suceava anunță că miercuri după amiaza s-a desfășurat întâlnirea Organizației Județene a Pensionarilor Social Democrați, la care au participat peste 150 de reprezentanți ai seniorilor social-democrați din toate zonele județului, membri ai Biroului Permanent al Organizației Județene PSD și parlamentari.

În cadrul ședinței, președintele OPSD, Mișu Gafencu, a prezentat o analiză obiectivă a alegerilor locale, evidențiind unele rezultate pozitive la care seniorii social-democrați și-au adus o contribuție importantă, dar și rezultatele nesatisfăcătoare în ceea ce privește alegerile pentru Consiliul Județean, prezentând și  cauzele care au determinat aceste rezultate.

Președintele PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, le-a mulțumit celor prezenți pentru implicare, exprimându-și opinia că seniorii  au stat întotdeauna la baza victoriilor obținute de acest partid.

El le-a prezentat seniorilor social-democrați și strategia adoptată de Organizația Județeană în vederea abordării cu succes a alegerilor parlamentare 2016, cu obiectivul fixat de a obține pentru PSD cel puțin cinci locuri de deputat și două de senator în județul Suceava.

intalnire pensionari social democrati

Seniorii social-democrați care au luat cuvântul și-au asumat în unanimitate, cu determinarea pe care au demonstrat-o întotdeauna, obiectivul electoral stabilit, au evidențiat, la rândul lor, unele greșeli în abordarea alegerilor locale, au propus anumite măsuri ce trebuie luate, cum ar fi reîmprospătarea clasei politice, stabilirea unei legături mai strânse între Organizația Județeană și OPSD, se arată în comunicat.

Totodată, aceștia au salutat propunerea prezentată de președintele Ioan Stan referitoare la întocmirea listelor de candidați la alegerile  parlamentare în care ierarhia va fi stabilită prin votul membrilor Comitetului Executiv Județean, menționează sursa citată.

La alegerile parlamentare din acest an sistemul de vot revine la cel de listă, iar în funcție de numărul de parlamentari ce revine fiecărei formați, aceștia vor fi desemnați în ordinea înscrisă pe listă.


Intră acum și în grupul de