Intră acum și în grupul de
Consilierul județean PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă adresată consilierului județean PNL Gheorghe Flutur, în care îi vorbește acestuia despre derapajele, răzgândelile și mofturile persoanale ale președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur și îi solicită să acționeze împreună pentru revenirea la normalitate.
Vă prezentăm integral textul transmis de consilierul județean Dan Ioan Cușnir.
„Domnule consilier judetean al CJ Suceava, Gheorghe Flutur,
Privesc cu îngrijorare derapajele şi răzgândirile președintelui Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, adică a celui care încă, nu a înţeles că guvernarea PDL Boc Băsescu (în care făceau orice îi tăia capul) s-a încheiat.
Președintele Gheorghe Flutur, crezându-se în mandatul 2008-2012 ca apropiat al tripletei Boc-Băsescu-Udrea, perioadă în care ceea ce visa noaptea se punea în aplicare a doua zi, i-a pus pe cei 21 Consilieri Judeţeni PNL/PDL (grup din care faceți parte si dumneavoastră) să voteze o hotărâre de CJ prin care vroia să facă o petrecere cu lăutari la Bergamo, la invitaţia prim vicepreşedintelui PNL Diaspora, Robert Raducescu.
După Codul Penal, ceea ce a făcut Gheorghe Flutur poate fi interpretat ca fiind „instigare” iar votul celor care au căzut în plasa sa pentru a-i satisface un moft (aleşii judeţeni PNL/PDL inclusiv dumneavoastră) poate fi interpretat ca „participare improprie”.
Președintele Gheorghe Flutur a ignorat atenţionarea făcută cu bună credinţă de grupul Consilierilor Judeţeni ai PSD, prin liderul de grup din CJ, care i-a explicat în cadrul şedinţei, că Târgul din octombrie de la Bergamo, este un târg de bunuri de larg consum (de ex. oale, plăpumi şi macaroane) şi nu unul de turism dar a fost persiflat atât de președintele Gheorghe Flutur cât şi de şeful Departamentului de Turism din cadrul CJ Suceava, Claudiu Brădățan.
Aproape ca nu ne mai surprinde faptul că președintele CJ, Gheorghe Flutur, a încercat această deturnare a banului public pentru o paranghelie PDL-istă intr-un orășel din nordul Italiei in care, surprinzător va fi organizată la alegerile parlamentare o secție de votare la adresa
Bergamo – Largo Guglielmo Rontgen 3/4, 24128 Bergamo (Bg).
Consilierii PSD Suceava, care au votat împotriva acestei hotărâri, pentru că au considerat că este ilegală şi imorală, aşteaptă cu interes să vadă explicaţia pe care le-o va da președintele Gheorghe Flutur Consilierilor PNL, pe care i-a pus într-o situaţie jenantă, susţinând acum că nu este oportună o deplasare pentru care acum doar două săptămâni se bătea cu pumnul în piept.
Ceea ce face președintele Gheorghe Flutur este un spectacol jalnic şi ne aduce aminte de guvernarea PDL când Roberta Anastase îşi bătea joc după bunul plac de voturile din Parlamentul României pentru a tăia pensiile şi salariile. Acum președintele Gheorghe Flutur, continuând tradiția PDL-istă, îşi bate joc de voturile din Consiliului Judeţean Suceava şi de Suceveni, intenţionând să folosească bani publici în scopuri politice pentru a-și satisface mofturile personale.
Eu unul, nu pot asista pasiv la derapajele şi răzgândirile președintelui Gheorghe Flutur şi analizez măsurile şi acţiunile care trebuiesc întreprinse pentru revenirea la un climat de normalitate în cadrul Consiliului Județean Suceava.
În acest spirit, domnule consilier județean Gheorghe Flutur, mă adresez dumneavoastră, pentru ca împreună să îl determinăm pe președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să renunțe la mofturile personale, să adopte o conduită demnă de această funcție, de reprezentarea noastră, a tuturor Consilierilor Județeni, astfel încăt derapajele și disprețul fața de banul public să înceteze.
Vocea noastră, a Consilierilor Județeni, este mult mai puternică decât o voce singulară, fie ea chiar și a președintelui consilierilor PNL/PDL din CJ Suceava.
Dan Ioan Cușnir, Consilier Județean, Preşedinte Organizaţia Municipală PSD Suceava”
Intră acum și în grupul de