Intră acum și în grupul de
Listele de candidați ai PNL Suceava pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie vor fi depuse, marți, la ora 12 la Biroul Electoral Județean Suceava.
Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că listele au fost aprobate în forma decisă de organizația județeană PNL Suceava, iar marți vor fi depuse.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie PNL Suceava deschide lista pentru Senat cu Dan Cadariu și cea pentru Camera Deputaților cu vicepreședintele partidului, deputatul Ioan Bălan.
Lista pentru Senat este continuată cu actualul senator, Vasilica Steliana Miron, consilierul județean Radu Pentiuc, Tudor Titianu, Mugurel Bocancea și Cristian Crețu.
La Camera Deputaților, pe locurile considerate eligibile, sunt înscriși, pe lângă Ioan Bălan, primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor, realizatorul TV Bogdan Gheorghiu, omul de afaceri Dumitru Mihalescu, deputatul Radu Surugiu și consilierul local Ovidiu Doroftei.
PNL Suceava își propune să obțină în urma alegerilor doi senatori și cinci sau chiar șase deputați.
Intră acum și în grupul de