Intră acum și în grupul de
PSD Suceava și-a înscris, miercuri, la Biroul Electoral Județean Suceava listele de candidați pentru alegerile parlamentare din acest an.
La această acțiune au fost prezenți zeci de membri de partid, candidații, dar și primari, consilieri județeni sau consilieri locali, ca un semnal al susținerii listei de candidați la alegerile parlamentare.
Președintele PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, a declarat după înregistrarea candidaturilor că pe liste sunt specialiști din diverse profesii, medici, profesori, juriști sau economiști.
„Suntem reprezentanții Partidului Social Democrat, cei care suntem chemați întotdeuna, în vremuri de restriște, să îndreptăm ceea ce au stricat alții”, a declarat liderul PSD Suceava.
Stan a spus că PSD Suceava dorește să câștige alegerile parlamentare și că pentru aceasta va discuta cu alegătorii direct.
„Noi vom mergem direct la alegători. Știu cine suntem, știm ce vrem și vrem ceea ce trebuie să facem pentru ei să fie cât mai bine”, a mai declarat Ioan Stan.
Primul de pe lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților, deputatul Eugen Bejinariu, a spus că intră în această campanie electorală cu gândul de a câștiga.
„Avem un program de guvernare extrem de îndrăzneț. Sunt convins că românii îl vor vedea, îl vor citi, în vor studia și vor da votul în consecință”, a spus Bejinariu.
PSD Suceava și-a propus să obțină două locuri de senator și cinci de deputat la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Pe locurile considerate eligibile la Senat sunt înscriși Ioan Stan și Virginel Iordache, iar pe locurile eligibile de la Camera Deputaților sunt înscriși Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu și Emilian Havrici. (N.B.)
Intră acum și în grupul de