Intră acum și în grupul de
Liderul Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, a făcut, duminică, o analiză simplă a creșterii economiei României în ultimii 26 de ani și a constatat că, chiar dacă aceasta a crescut de 3,13 ori, se află la jumătatea economiei Olandei de acum 26 de ani și s-a întrebat dacă problemele României sunt generate de faptul că se fură groaznic sau că incompetenții au pus mâna pe putere.
Astfel, liderul Partidului Verde filiala județeană Suceava arată că, în anul 1989 România avea Produsul Intern Brut, conform statisticilor, în valoare de 54 miliarde de dolari, în timp ce în 2015 PIB-ul ajunse la 169 miliarde de dolari.
El raportează aceste date la cele ale Olandei, care avea PIB-ul în anul 1989 de 296 miliarde de dolari, adică de două ori PIB-ul României de acum, iar în 2015 de 760 miliarde de dolari.
”Se observă că în acești ani Olandei i-a crescut economia de 2,57 de ori, iar României de 3,13 ori, cu alte cuvinte bani mai mulți a făcut țara noastră în raport cu Olanda”, arată Acibotăriță.
El menționează că realizările efectuate, comparativ, în cele două țări sunt uriașe.
„Se observă clar că Olanda este departe din punctul de vedere al salariilor, al autostrăzilor, la sănătate, educație, iar România este sub ”nivelul mării” la capitolele mai sus amintite. Aceste lucruri te duc clar cu gândul că în România sunt multe probleme. Se fură groaznic sau incompetenții au pus mâna pe putere? Se poate și amândouă. Este trist să vezi cum politicienii români împreună cu cei din unele țări europene și cu multinaționalele au prăduit România în ultimii 26 de ani, fără ca să răspundă în fața legii. Aceștia au rămas cu banii, iar noi cu paguba”, e concluzia tristă a liderului PV Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de