Intră acum și în grupul de
PSD Suceava a anunțat, vineri, că a început campania electorală pentru alegerile parlamentare cu încrederea că românii, având experiența rezultelor deosebite ale guvernării Victor Ponta, vor acorda încredere PSD astfel încât o viitoare guvernare social-democrată să ofere șansa fiecărei familii să trăiască „Visul european” aici, acasă.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, susține că PSD Suceava pornește campania electorală pentru alegerile parlamentare 2016 cu încrederea izvorâtă din realizările deosebite ale guvernării social-democrate conduse de Victor Ponta și cu optimismul determinat de un program de guvernare coerent bine fundamentat, capabil să facă simțită creșterea economică în buzunarul românilor.
„Candidații Partidului Social Democrat se prezintă în fața alegătorilor cu mesajul că o guvernare social-democrată oferă României șansa de a deveni un membru prosper al Uniunii Europene, o țară în care fiecare familie să trăiasca „Visul european” aici, acasă”, a subliniat Rădulescu.
El a menționat că PSD Suceava înţelege să ducă o campanie decentă lipsită de festivismul lansărilor electorale şi de abordări demagogice fără conţinut şi au ca demers electoral prezenţa permanentă în mijlocul comunităţii, printre oameni, pentru a demonstra că împreună putem îndrăzni să credem în România.(Alin Dima)
Intră acum și în grupul de