Intră acum și în grupul de
Pentru a veni în sprijinul Ministerului Agriculturii în ce privește dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donțu, a anunțat că va depune, miercuri, la Senat, o modificare la Legea care obligă hipermarketurile să comercializeze 51% produse locale.
Potrivit parlamentarului sucevean, Ministerul Agriculturii este în prezent în dialog cu Comisia Europeană privind această lege și trebuie să explice în detaliu și să transmită răspunsuri complete la nelămuririle formulate de reprezentanții CE.
„Suntem într-o procedură de dialog cu Comisia Europeană care nu are nici o legătură cu declanșarea unei proceduri de infringement împotriva statului român”, a spus Donțu care însă a arătat că, pentru evitarea oricăror neclarități, este necesară modificarea legii în două puncte care au fost neclare pentru Comisie.
Comisia Europeană a cerut autorităților românești informații suplimentare privind trei articole din legea 150/2016, prin care comercianții sunt obligați să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare „produselor româneşti”, că sunt obligați să promoveze prin târguri „produsele alimentare românești” și prevederea ce impune comercianților ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt.
Senatorul Ovidiu Donțu a spus că în ceea ce privește primele două aspecte, Ministerul Agriculturii nu a oferit răspunsuri mulțumitoare, motiv pentru care, pentru a veni în sprijinul acestui minister, va inița modificarea legii.
Astfel, senatorul PSD a spus că propune abrogarea articolului 10 alineat 6, pentru că este neconstituțional întrucât obligă supermarket-urile să organizeze, pe banii lor, târguri de promovare a produselor alimentare românești.
Conform prevederii actuale, „comerciantul persoană juridică autorizată care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produsele alimentare are obligaţia de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti, cu respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare”.
Ovidiu Donțu a mai spus că la alineatul 1 se va modifica sintagma „produse românești” cu „lanțul alimentar scurt așa cum este definit de Politica Agricolă Comună”.
În formula actuală a legii, „comerciantul este obligat să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare produselor româneşti, în condiţiile legii”.
El a ținut să sublinieze că aceste două articole au fost introduse la Camera Deputaților atunci când s-a dezbătut legea, în Senat fiind aprobată varianta cu formularea „lanțul alimentar scurt așa cum este defintit de PAC”.
Donțu a menționat că, în ceea ce privește esența legii, respectiv prevederea prin care comercianții sunt obligați să aibă la raft ouă, carne, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și panificație în proporție de 51 la sută din lanțul alimentar scurt, aceasta nu trebuie modificată, întrucât a fost introdusă în urma dialogului la nivel european privind lanțul alimentar scurt.
El a arătat că Ministerul Agriculturii a oferit Comisiei Europene un răspuns exhaustiv în care explică caracterul nediscriminatoriu al măsurii care, în fapt, stimulează prezența diversificată a produselor pe piață și răspunde cerinței consumatorului referitoare la raportul calitate-preț al produselor agroalimentare.
Totodată, Ministerul Agriculturii face referire și la Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind practicile comerciale neloiale ale supermarket-urilor, a spus Donțu.
„Am fost la ministrul Agriculturii Achim Irimescu și l-am încurajat să formuleze un răspuns mai complet, iar acesta mi-a dat asigurări că se va bate pentru această lege, că are experiența de la Bruxelles să convingă Comisia Europeană, ba mai mult, va emite normele metodologice la această lege în decembrie”, a mai spus Ovidiu Donțu. (N.B.)
Intră acum și în grupul de