Intră acum și în grupul de
Unul dintre candidații independenți la alegerile parlamentare din județul Suceava pentru Camera Deputaților a recunoscut că această campanie a fost grea, dar că i-a adus și satisfacții în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu oamenii din județ și că a avut de înfruntat mai multe opreliști, între care telefoane de intimidare în toiul nopții sau faptul că și-a găsit mașina cu pneurile sparte.
Medicul Alexandru Paziuc, care candidează independent pentru Camera Deputaților a declarat, joi, în conferința de presă de la finalul campaniei electorale că s-a confruntat serios cu limitele impuse de o lege electorală, făcută parcă, împotriva celor independenți.
El a spus că a trecut peste aceste neajunsuri sau îngrădiri în ceea ce privește spațiile de manifestare publică și a încercat cele mai eficiente metode, iar cea mai de folos a fost să cunoască oamenii în locurile lor și că a „arat” cei peste 8000 de kilometri pătrați ai județului.
Paziuc a concluzionat că Suceava are un potențial turistic inegalabil și e păcat că, încă nu e la nivelul văzut în alte părți, dar arată că pentru a avea turism trebuie și condiții exemplificând cu faptul că stațiunea Vatra Dornei nu are gaz, conducta fiind oprită sub Mestecăniș, cheltuielile pentru încălzire și apă caldă sunt mari, ceea ce duce la prețuri pe măsură și eforturi pentru cei ce oferă servicii turistice.
Pe de altă parte, drumurile, în afară de șoseaua europeană, nu sunt foarte prietenoase cu mașinile pretențioase, fiind o altă piedică importantă pentru cei ce vin aici, dar și lipsa de personal calificat din unități, fără o preocupare pentru instruire în domeniul acesta.
De aceea el propun să sprijine nemijlocit înființarea unor clase de alimentație publică în Câmpulung, Gura Humorului sau Dorna, dar și a dezvoltării școlilor de arte și meserii axate pe prelucrarea lemnului și a altor meșteșuguri din zonă.
El a adăugat că din discuțiile cu oamenii a constatat că foarte mulți au rude sau apropiați plecați la muncă în străinătate, dar percepția locuitorilor despre traiul în județ este peste medie.
El a mai spus că oamenii au privit bine un candidat independent și crede că s-a ajuns aici pentru că politica care s-a făcut și se face este toxică, pentru că interesele de partid și de grupuri din partide sunt puse înaintea intereselor comunității.
Alexandru Paziuc a mai amintit că a avut de înfruntat și piedici, precizând că într-o dimineață, înainte să plece la întâlniri cu oamenii din județ, a constatat că pneurile ambelor mașini ale familiei sale sunt sparte.
El a mai adăugat că a fost și șicanat cu telefoane de intimidare în toiul nopții și a explicat că este obișnuit, ca medic, să răspundă unor telefoane în cursul nopții, dar pentru urgențe, în aceste cazuri fiind doar telefoane de intimidare.
Alexandru Paziuc a subliniat că aceste acțiuni nu l-au oprit și că va continua acțiunile sale și că va rămâne independent pentru că a înțeles că doar așa se poate exprima liber. (Alin Dima)
Intră acum și în grupul de