Intră acum și în grupul de
PSD Suceava a respins propunerea primarului Ion Lungu pentru modificarea majorității în Consiliul Local Suceava și înlocuirea celor doi viceprimari, Lucian Harșovschi(PNL) și Marian Andronache (PMP) cu doi membri PSD, au declarat, luni, surse politice convergente.
Potrivit surselor citate, primarul Ion Lungu ar fi avut săptămâna trecută o discuție cu reprezentanți ai organizației municipale PSD Suceava, în cadrul căreia le-a propus acestora formarea unei majorități consistente în Consiliul Local Suceava PNL-PSD și că pentru consolidarea acestei înțelegeri, ar fi propus înlocuirea actualilor viceprimari din partea PNL și PMP cu membri ai PSD.
Propunerea ar fi fost refuzată pe loc de reprezentanții PSD, susțin sursele politice.
Contactat, președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a recunoscut că a avut o discuție cu Ion Lungu, dar evitat să confirme propunerea privind modificarea majorității.
„Este adevărat că am avut o discuție cu primarul Ion Lungu privind prioritățile municipiului Suceava în 2017 și proiectul de buget. Am căzut de acord că nu suntem de acord în majoritatea punctelor vizate. Noi susținem ca fondurile să fie alocate pentru lucrări pe care sucevenii le doresc și nu, așa cum procedează primarul, pentru lucrări despre care crede el că sucevenii le doresc. Noi vrem să intrăm în normalitate în ceea ce privește modul în care se finanțează proiectele, adică să existe o consultare publică înainte de alocarea de bani și nu doar o decizie a primarului cu argumentul că așa crede el că trebuie făcut”, a spus Dan Ioan Cușnir.
În ceea ce privește propunerea privind modificarea majorității, Cușnir a evitat un răspuns tranșant.
„Nu confirm și nu infirm. Tot ce pot să spun este că PSD își dorește să aibă o majoritate în Consiliul local Suceava, dar nu forțată, ci doar ca urmare a votului masiv al sucevenilor și nu prin jocuri de culise în Consiliul local. Ne dorim doi viceprimari atunci când PSD va avea primarul”, a spus Cușnir.
Viceprimarul PNL al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a declarat că nu are cunoștință de discuții sau negocieri între primarul Ion Lungu și reprezentanți ai PSD Suceava.
În urma alegerilor locale din iunie 2016, majoritatea în Consiliul Local Suceava este asigurată, la limită, de PNL și PMP, care au 12 consilieri locali în timp ce PSD și ALDE au 11 consilieri locali.
Pentru înlocuirea unui viceprimar este necesar votul a două treimi dintre consilierii locali.
(Alin Dima)
Intră acum și în grupul de