Liderul PES Activists Suceava, Gabriel Costache, la discuțiile din Parlamentul European privind reformele construcției europene


Intră acum și în grupul de

Aproape 70 de invitați din România, între care liderul PES Activits Suceava, Gabriel Iordache, au participat de luni până miercuri la Parlamentul European, din Bruxelles, la o serie de dezbateri despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii organizate de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu.

“Urmează o perioadă de reforme importante la nivelul construcției europene. Social democrații europeni sunt foarte implicați în aceste dezbateri și este foarte important ca vocea României, a Sucevei, să fie auzită la nivel european” a declarat Gabriel Costache, președintele PES activists Suceava.

“Sunt foarte încântat că am fost invitat în Parlamentul European și cred că noi, participanții din țară am făcut o impresie foarte bună și am arătat potențialul real pe care îl are România” susține Stelian Simeria

Acțiunea a fost posibilă în parteneriat cu organizația PES Activists România și Grupul S&D din Parlamentul European.

“Nu trebuie să fim timizi în raport cu partenerii europeni, trebuie însă să fim foarte coerenți și cu puncte de vedere concrete pentru a influența viitorul Europei și modul în care evoluția tehnologică va fi tratată în politicile europene” a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PES activists România.(Alin Dima)


Intră acum și în grupul de